Sari la conținut

A murit pe masa de operație după ce medicul i-a scos organul greșit

operatie
Sursa foto: Freepik

Este anchetă în spital şi durere în familia unui bărbat care a murit pe masa de operaţie după ce medicul i-a scos organul greşit în timpul unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

Soţia pacientului în vârstă de 70 de ani a înaintat procedurile în instanță împotriva medicului care a făcut intervenția.

Familia acuză că pacientul a murit cu zile

Beverly Bryan a inițiat printr-o firmă de avocatură proceduri civile și penale împotriva doctorului Thomas Shaknovsky, după moartea lui William, soțul ei cu care a fost căsătorită timp de 33 de ani, potrivit Newsweek.

Ea a spus că soțul ei în vârstă de 70 de ani a murit cu zile într-o sală de operații de la Spitalul Ascension Sacred Heart Emerald Coast din Walton County, Florida, în timpul unei proceduri de urgență.

sursa foto: newsweek.com

Luna trecută, cei doi soți din Alabama își vizitau proprietatea din comitatul Okaloosa, Florida, când William a început să se plângă de dureri puternice în partea stângă a abdomenului.

Medicii au descoperit că avea o problemă la splină și i-au propus să-l opereze. William ar fi cerut să fie externat din spital, intenționând să meargă la medicului lui din Alabama, dar a fost „convins” să rămână și să urmeze procedura, se spune într-un comunicat de presă al firmei de avocatură care o reprezintă pe soția lui.

Zarzaur Law susține că bărbatul a fost avertizat de către doctorul Shaknovsky și medicul șef al spitalului, dr. Christopher Bacani, că „ar putea avea complicații grave dacă ar părăsi spitalul”.

Doctorul a scos din greșeală ficatul la operaţie

Prin urmare, William a fost de acord să se opereze pe 21 august de splenectomie laparoscopică asistată, procedură în urma căreia medicii ar fi trebuit să-i scoată splina. Însă doctorul Shaknovsky i-ar fi scos din greșeală ficatul, acuză soția lui. Zarzaur Law spune că, în timpul intervenției, chirurgul a rupt vasele de sânge care erau conectate la organ și din această cauză William a suferit „pierderi masive de sânge și a murit”.

Firma susține că medicul chirurg a informat-o apoi pe soția pacientului că splina lui era „atât de bolnavă încât era de patru ori mai mare decât în mod normal și a migrat în cealaltă parte a corpului”.

Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat pentru USA TODAY: „Luăm acuzațiile foarte în serios, iar echipa noastră de conducere efectuează o investigație amănunțită asupra acestui eveniment. Ascension Sacred Heart Emerald Coast are o istorie îndelungată și oferim îngrijiri sigure și de calitate. Siguranța pacienților este și rămâne prioritatea noastră numărul unu”.

Ce s-a descoperit la autopsie?

La autopsie s-a constatat că pe splina lui William a apărut un mic chist, despre care se crede că ar fi cauzat durerile pentru care a ajuns la consultații la medicul din Florida.

Soţia pacientului decedat pe masa din sala de operație susţine că nu vreaa să moară și alte persoane din cauza incompetenței medicului, la un spital care ar fi trebuit să știe că a făcut și înainte greșeli.

Deocamdată chirurgul suspectat de malpraxis nu a fost pus sub acuzare și nu are abateri disciplinare sau alte plângeri care să fie cunoscute în mod public. Însă spitalul a confirmat că a început o anchetă în acest caz.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel