Sari la conținut

A.P.M.A. face publică strategia de vaccinare a cadrelor medicale. Când va începe imunizarea personalului din Linia Întâi?

conspirației

În urma evoluției contextului pandemic actual, A.P.M.A (Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator) declară informații esențiale despre campania de imunizare a cadrelor medicale.

Potrivit A.P.M.A., s-au stabilit primii pași ce vizează strategia de imunizare a cadrelor medicale din Linia Întâi. Într-un comunicat oferit de Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator s-au regăsit informații despre procesul propriu-zis de vaccinare, precum și perioada estimată în care va avea loc.

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (A.P.M.A.) este singura asociație cu reprezentare națională a medicilor din ambulatoriul de specialitate. Prin vocea domnului presedinte dr Cosmin Alexandrescu, a luat legătura în mod oficial cu reprezentantul MAN, responsabil cu coordonarea campaniei nationale de vaccinare anti-COVID-19.

Astfel, a avut loc o convorbire telefonică cu dl.Col.Dr.Valeriu Gheorghiță referitoare la vaccinarea cadrelor medicale din ambulatoriul de specialitate indiferent de forma de organizare. Acesta a dat asigurări ferme că este luat în considerare tot personalul medical pentru procesul de vaccinare, indiferent de forma de organizare (spital,CMI,etc), specialitate sau profesie (medic, asistent, infirmieri,etc).

Coordonatorul campaniei naționale a transmis ca dată estimată de începere a acestei operațiuni, mijlocul lunii ianuarie 2021.

De asemenea,  dl.Col.Dr.Valeriu Gheorghiță a informat  APMA că în scurt timp, maximum o săptămană sau două, se va organiza un webinar dedicat personalului medical.

Acesta va fi preluat de către APMA prin mijloacele de comunicare uzuale folosind desigur și elemente de social-media(site-ul oficial al APMA, www.apma.ro pagina de Facebook, precum și grupurile de medici specialiști de ambulator aferente acesteia). Toate informațiile științifice relevante despre vaccinuri vor fi disponibile, precum și mecanismul, potențiale efecte adverse, proceduri de verificare, modalitate de vaccinare. S-a subliniat necesitatea ca acesta să fie dedicat strict cadrelor medicale.

APMA și-a exprimat întreaga disponibilitate pentru implicarea în acest laborios și ambițios proces precum și pentru diseminarea informațiilor științifice relevante către medicii de ambulator din Romania.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel