Categories: Ştiri sănătate

A treia doză, administrată fără decizia oficială a Agenției Europene a Medicamentului? Ce au hotărât autoritățile, în România

A treia doză de vaccin anti-COVID ar putea fi administrată, în România, fără anunțul oficial al Agenției Europene a Medicamentului. Această măsură, susțin autoritățile, ar avea ca scop imunizarea rapidă a românilor, având în vedere contagiozitatea crescută a variantei Delta.

Varianta Delta este dominantă în România, fiind responsabilă pentru creșterea abruptă a numărului de infectări din ultimele săptămâni.

În acest moment, România se află foarte aproape de apogeul atins în valurile precedente. În ultimele 24 de ore au fost raportate peste 6.000 de noi infectări și peste 120 de decese.

A treia doză, administrată fără o decizie oficială?

Românii ar putea să nu mai aștepte anunțul oficial al Agenției Europene a Medicamentului și să administreze, de săptămâna viitoare, a treia doză de vaccin anti-COVID, comunică RADOR.

Numărul alarmant de îmbolnăviri din ultimele zile determină autorităile să devanseze administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, fără să mai aştepte decizia Agenţiei Europene a Medicamentului.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat astăzi că a treia doză va fi administrată personalului medical, celor de peste 65 de ani și bolnavilor cronici, iar mai apoi va fi administrată și altor categorii sociale.

„Urgenţa demarării mai rapide fiind generată de situaţia epidemiologică. Vedem că se înrăutăţeşte de la o zi la alta şi perspectivele nu sunt foarte optimiste şi atunci datoria noastră este să creăm accesibilitate la vaccinare şi să dăm posibilitatea celor vulnerabili de a-şi consolida răspunsul imun, în condiţiile în care varianta Delta este dominantă”, a declarat Valeriu Gheorghiță, în timpul unei conferințe de presă.

Evoluția situației epidemiologice, îngrijorătoare

România se apropie de 7.000 de cazuri noi de coronavirus, marţi fiind raportate alte 6.789 de îmbolnăviri din aproape 60.000 de teste. Este cel mai mare bilanț zilnic din acest an. Date comparabile au mai fost înregistrate în decembrie anul trecut. De asemenea, marţi au murit 129 de pacienți care aveau COVID, dintre care opt erau vaccinați. La terapie intensivă sunt internate aproape 1.000 de persoane.

Recent Posts

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

23 de minute ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

54 de minute ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

o oră ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

2 ore ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

2 ore ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic