1.700 de transplanturi renale au fost realizate în ultimii 18 ani în România. Cu toate acestea, aproape încă pe atâția români sunt înscriși pe lista de așteptare pentru a primi un rinichi. Academicianul, care este și rector al UMF „Carol Davila” şi director al Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, ne face o radiografie a sistemului de transplant renal din țara noastră
Dana Lascu
În ultimul an s-a dublat numărul donatorilor aflați în moarte cerebral de la care s-au recoltat și, ulterior, transplantat, rinichi. Este vestea bună pe care am primit-o la Congresul Național de Urologie ROMURO 2016, organizat în urmă cu două săptămâni, la București. Deși informația sună bine, situația e departe de a fi floare la ureche, dacă ne gândim că pe lista de transplant renal așteaptă peste 1.500 de oameni. Academicianul Ioanel Sinescu, rector al UMF „Carol Davila” şi director al Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, ne dezvăluie care sunt problemele reale ale sistemului de transplant.
-Doctorul zilei: În România s-au realizat în ultimii 18 ani, 1.700 de transplanturi, dar pe listele de așteptare sunt în jur de 1.500 de persoane. Care este problema? Pentru că dacă e să compari cele două cifre pare că mai e mult de făcut.
-Acad. Ioanel Sinescu: Problema este creșterea continuă afecțiunilor care generează insuficiență renală, pe de-o parte. Aici aș putea să includ: diabetul zaharat, acolo incidența este tot mai mare, hipertensiunea arterială – a cărei incidență este tot mai mare-, printre altele fumatul este o cauză generatoare de hipertensiune arterială și de afecțiuni vasculare la modul general vorbind. Apoi vin afecțiunile nefrologice care ajung în stadiul terminal și duc pacienții în stadiul de necesitate a substituirii funcției renale, fie printr-o metodă conservatoare, cum este hemodializa sau dializa peritoneală, fie chirurgicală, prin transplantul renal. Se adaugă a malformațiile de aparat urinar care, din păcate, sunt generatoare de insuficiență renală, și creșterea incidenței cancerului de aparat urinar care, pentru unii pacienții, înseamnă și pierderea funcțiilor renale consecutiv extirpării rinichilor bolnavi. Toate aceste cauze multiplicâdu-se, numărul celor care-și pierd funcția renală și au nevoie de suplinirea funcției renale este tot mai mare. Așa încât, cu toată activitatea noastră mai densă, nu reușim să ținem pasul cu patologia generatoare de insuficiență renală tocmai pentru că nu au crescut, încă, suficient de mult, deși semnificativ în momentul de față într-un timp relativ scurt, numărul de donatori în moarte cerebrală de la care se pot recolta astfel de rinichi pentru transplant.
-Spuneați chiar că s-ar fi dublat, în ultimul an, numărul donatorilor în moarte cerebrală.
-Spre bucuria noastră și a pacienților care așteaptă un organ pentru transplant, acest fapt s-a constatat în ultimul an. Este o acțiune mai densă, mai eficace, a Agenției Române de Transplat. Cred că suntem la curent și cu discuțiile care au avut loc și cu Eurotransplat, cu o serie de receptori români care se află la Viena în așteptarea unui plămân pentru transplant, așa că, într-o acțiune națională combinată cu cea europeană, ceea ce se întâmplă bine în termeni medicali europeni se extinde și în România, spre bucuria noastră și evident, întâi de toate, a pacienților care așteaptă un organ pentru transplant.
Cum se explică rata mare de supraviețuire
-Cam care este rata de supraviețuire în cazul transplantului renal în România?
-Noi am făcut o statistică, pe care am publicat-o anul trecut, pe ultimii 10 ani, era sfârșitul lui 2004-2005 – 2014 la sfârșit, aveam 85% rata de supraviețuire la 10 ani, mai mult decât media europeană, explicabil prin aceea că cel puțin pentru perioada analizată, pentru 1.021 de transplanturi făcute în 10 ani, mai mult de 80% din acestea au fost făcute cu rinichi recoltați de la donatori în viață, ceea ce înseamnă o operație programată, ceea ce înseamnă investigații prealabile, ceea ce înseamnă o potrivire imunologică mai bună, ceea ce înseamnă scurtarea timpului în care rinichiul nu e vascularizat, pentru că de la un donator în viață îl prelevăm într-o sală și-l transplantăm inmediat la receptorul pregătit în sala de alături, așa încât cu protocoale de imunosupresie adecvate riscului imunologic care este mai redus în acest caz, rezultatele sunt mai bune.
„Ne-ar mai trebui cel puțin un centru de transplat renal, la Timișoara”
-Doctorul zilei: Lanțul de centre unde se face transplant renal în România este suficient dezvoltat? Sunt suficiente? Sunt bine dotate? Rețeaua de transplant renal în România e suficient de bine dezvoltată?
-Acad. Ioanel Sinescu: Aș spune că rețeaua de transplant renal în România e dezvoltată, n-aș putea să spun că foarte bine. Mai e nevoie d ecel puțin încă un centru în partea de Vest a țării, în Timișoara, dar asta ar presupune și creșterea numărului de donatori în moarte cerebrală. Pentru că până în momentul d efață centrele funcționale pentru transplant renal au o capacitate mai mare decât numărul de organe pe care îl au la dispoziție. Cel puțin noi, la Fundeni, având un departament de transplant cu 33 de paturi, cu 11 paturi de terapie intensivă, cu 3 medici anesteziști, cu 4 nefrologi numai de transplant, putem face în fiecare zi cel puțin câte 3-4 transplanturi de rinichi, într-un bloc operator care are 10 săli!
-Dacă ați avea materiale primă, ca să spun așa…
-Da, dacă am avea materia primă în așa fel încât dotarea și pregătirea, organizarea rețelei de transplant renal este foarte bună în aceasă țară. Dotarea tehnologică este de vârf. Perfecționarea colegilor care sunt implicați în acest adevărat lanț, pentru că sunt vreo 10 specialități implicate în transplantarea de organe, începând cu nefrologul – dacă mă refer la rinichi – și terminând tot cu nefrologul, dar de ambulatoriu, care urmărește pacientul transplntat undeva în teritoriu, după ce acesta și-a depășit perioada de specializare. Totul este bine asamblat în așa fel încât aceasta ne-a și permis să obținem acele rezultate foarte bune pe care vi le relatam.
„Îți trebuie 10 ani să înlocuiești un medic specialist care pleacă. Nu-i putem forța să rămână în România”
-Doctorul zilei: Sunt specializări medicale unde la noi în țară este o mare problemă. Cei care termină microbiologie sau epidemiologie, spre exemplu, pleacă din țară. Cum este în cazul nefrologiei sau avem o problemă cu exodul medicilor și aici?
-Acad. Ioanel Sinescu: Avem o problemă cu exodul medicilor în toate specialitățile. Noi ne referim acum la centrele universitare mari și întâi de toate la centrul de la Fundeni. Este evident că lucrând într-un centru d empărimea celui de la Fundeni și cu dotarea pe care o are, cei care ajung să lucreze aici dintr-o dată sunt și foarte bine pregătiți și au la dispoziție tot ceea ce le trebuie pentru a practica o specialitate la standarde europene. Aceștia nu pleacă. Pentru noi, exodul nu se simte. Se simte, însă, în rețea, acolo unde în diverse spitale județene sau în spitalele municiopale, sau în spitalele orășenești, ca să nu mai spun de medicii d efamilie, se simte lipsa unor specialiști în așa fel încât centrele care sunt funcționale și bine încadrate sunt supraaglomerate în același timp.
„Au plecat peste 20.000 de medici”
-Da, dar situația bună e doar în marile centre universitare, gen București, Cluj, Iași, Timișoara..
-Da, în centrele mari universitare, dar în rest, cei peste 20.000 de medici, dacă nu cumva sunt mai mulți de când am intrat în Uniunea Europeană, care au părăsit rețeaua națională de sănătate au lăsat goluri imense, iar acoperirea cu specialiști a celor plecați înseamnă cel puțin 10 ani dacă luăm în considerare faptul că de la terminarea facultății au nevoie de minimum 5 ani ca să devii specialist și cel puțin 5 ani ca să ai o practică medicală foarte bună și să înlocuiești un specialist foarte bun care a plecat.
– Din punctul de vedere al rectorului, dat fiind faptul că la noi învățământul este totuși gratuit, facultatea spre exemplu, pentru marea majoritate a studenților, ar trebui cumva obligți ca în schimbul specilizării pe care o plătește statul să rămână și să practice, măcar o perioadă, în România, după ce-și termină aceste specializări?
-Putem gândi în diverse moduri, inclusiv această rațiune a dumneavoastră care este absolut perfectă, se lovește însă de un punct al Tratatului de Aderare a României la Uniuneas Europeană – dreptul la libera circulație al persoanei. și atujnci, indiferent unde ,te-ai antrenat, indiferent unde te-ai format, dacă dorești să prctici în altă parte, legislația este permisivă și nimeni nu se poate opune dorinței fiecăruia dintre noi de a ajunge acolo unde mulțumirea profesională fiind pe primul plan, fiecare să și-o atingă.
„Nu le putem îngrădi dreptul la liberă practică”
-Da, dar știți, diferența este că față de majoritatea țărilor europene mari, cum ar fi Franța, Germania, Anglia, la noi studiile sunt totuși gratuite.la ei se plătesc.
-În bună măsură și la ei sunt studii gratuite, și în Germania este gratuit, și în Danemarca este gratuir, și în Olanda este gratuit, cele de stat, că sunt altele private care bineînțeles se plătesc, cum sunt și la noi. Din păcate, indiferent cum ai făcut studiile, la buget sau cu taxă, dacă vrei să practici în altă parte, Comunitatea Europeană îți permite acest lucru – e circulația specialiștilor și, din păcate, în același timp, România nefiind pe primul plan al atractivității, din multe motive, foarte mulți dintre specialiștii și valoroși și bine formați pleacă din această țară. Rămâne să sperăm că la un moment dat vor avea motive să se întoarcă.
-Tocmai a anunțat Guvernul care vor fi majorările salariale pnetur medici. Ce mai mare era pentru un medic primar, de vreo 700 de lei…
-Am auzit o știre foarte scurtă în mașină, nu am detalii, știu că s-a vorbit despre acest lucru și s-a și realizat. Eu cred că o parte din lucrurile care trebuie rezolvate, cel puțin în momentul de față, s-au așezat pe o linie bună și că cel puțin parțil, dacă nu mai mult decât atât, mulțumire amaterială celor care practică actul medical în România va fi mai mare, ceea ce implicit, mă gândesc, că numărul celor care ar avea motive să plece se va micșora.
