luni, martie 16, 2026
3.8 C
București

Accident naval în județul Tulcea: O ambarcațiune cu 12 persoane a eșuat în apropiere de Maliuc. Intervine SMURD

Un accident naval s-a produs sâmbătă, 5 iulie, în apropierea localității Maliuc, din județul Tulcea. O ambarcațiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal, provocând intervenția de urgență a echipajelor de salvare.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, toate persoanele implicate sunt conștiente, însă patru dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie urmează să fie preluată de elicopterul SMURD sosit de la Constanța, în timp ce o altă femeie și doi copii au fost transportați cu ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Tulcea la o unitate medicală pentru investigații suplimentare, potrivit Mediafax.

Citeste si…

Apelul la 112 a fost efectuat cu puțin timp înainte de prânz, iar la fața locului au fost trimise o ambarcațiune SMURD din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan și două ambulanțe ale SAJ Tulcea.

Intervenția a fost îngreunată de adâncimea scăzută a apei în zona respectivă, fapt care a impus preluarea victimelor cu bărcile unor voluntari. După transferul la ambulanțe, personalul medical a evaluat starea celor implicați și a decis direcționarea către spital a celor cu nevoie de îngrijiri.

Citeste si…

Până la această oră, nu se cunosc cauzele exacte ale producerii accidentului naval. Autoritățile urmează să efectueze cercetări pentru a stabili împrejurările în care ambarcațiunea a intrat în mal.

UPDATE ora 12:00

În urma incidentului de pe Dunăre, în apropiere de satul Maliuc, cinci dintre cele 12 persoane aflate în barcă au fost rănite și transportate la spitale, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) a preluat de la locul accidentului un bărbat, o femeie și doi copii, care vor fi transportați la spitalul din Tulcea. O altă femeie, cu răni multiple, va fi transportată cu un elicopter SMURD la o unitate medicală.

„Toate victimele sunt conștiente și cooperante”, a comunicat ISU Delta.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscopul săptămânii 16-22 martie 2026. Sfatul astrelor: clarificări și prudență

În săptămâna 16-22 martie 2026, configurația astrală aduce schimbări...

Sucul de fructe cu puternic efect antiinflamator – „pansament” pentru inimă

Medicii recomandă consumul regulat de fructe pentru menținerea sănătății...

Se modifică Legea privind drepturile pacienților / A doua opinie medicală, gratuită

În aceste zile au intrat în vigoare noile reglementări...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și