Sari la conținut

Reputat neurolog: ”Este a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer!”- Specialiștii caută soluții

Neurologie

La nivel mondial se înregistrează constant creşteri îngrijorătoare în ceea ce priveşte numărul afecţiunilor neurologice. Statisticile arată că, aceste tendinţe alarmante sunt direct proporţionale cu multiplicarea factorilor de risc generată în mare parte de către fluctuaţiile economice, gradul educaţional al populaţiei sau de către schimbările climatice tot mai agresive.

În contextul acestor provocări, lumea ştiinţifică medicală încearcă să găsească noi soluţii prin cercetarea aprofundată, de a diminua cât mai mult rata mortalităţii, de a eficientiza sisteme de diagnostic şi tratament, precum şi de a îmbunătăţi substanţial calitatea vieţii pacienţilor cu afecţiuni neurologice, prin metode inovative de recuperare.

Sub aceste auspicii sumbre, cercetători dedicaţi lumii ştiinţifice neurologice medicale se reunesc periodic pentru a dezbate temele de actualitate, dar şi cele mai recente descoperiri din domeniu , împreună cu profesori şi medici din domeniul neurologiei, neurochirurgiei şi neuroştiinţelor.

În acest sens, o amplă manifestare a avut loc în perioada 4-5 octombrie 2018, la Malaga, în Spania, şi a reunit a –XIV-a ediţie a Congresului Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi cea de-a XVI-a ediţie a Congresului Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology (AMN).

Accidentul Vascular Cerebral, potrivit statisticilor, face  aproximativ un milion de victime anual în Europa, studiile fiind raportate la o populaţie de 500 de milioane de locuitori.

La nivel mondial, AVC constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer.

Conform ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost înregistrate în întreaga lume peste 15 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 5 milioane dintre aceşti pacienţi decedează, iar alte 5 milioane rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă.

Datele clinice raportate, privind rata de supravieţuire după un AVC la 7 ani de la debutul bolii sunt îngrijorătoare: 16% dintre pacienţi sunt institutionalizaţi, 20% necesită asistenţă la mers, 31% necesită asistenţă zilnică, iar 71% au capacitatea de lucru afectată.

De asemenea, AVC reprezintă una dintre cele mai importante cauze de dizabilitate, doar aproximativ 25% dintre supravieţuitorii unui AVC fiind capabili să-şi reia activităţile profesionale prestate înainte de îmbolnăvire.

Restul pacienţilor cu AVC rămân cu diverse grade de dizabilitate, de la imposibilitatea mersului şi nevoia de îngrijire permanentă (aproximativ 25% dintre supravieţuitori), până la deficite motorii sau senzitive care, chiar dacă sunt mai uşoare, interferă cu desfăşurarea activităţilor cotidiene.

Potrivit specialiştilor, recuperarea funcţiilor senzitivo-senzoriale, a funcţiilor motorii şi cognitive continuă în grade variabile de timp, săptămâni sau luni, după debutul unui AVC, constituind o nouă fereastră terapeutică extrem de promiţătoare. Îngrijorător este faptul că tot mai multe dintre cazurile de AVC se înregistrează în rândul tinerilor, coborându-se grupa de vârstă sub 40 de ani , atingându-se chiar şi vârste de 18 sau 20 de ani.

În aceste cazuri factorii de risc sunt fie genetici, fie raportaţi la stresul cotidian amplificat, acest al doilea factor de risc trecând ân ultimii ani de la cauză indirectă în producerea AVC, la cauză directă. Date recente arată că prevalenţa AVC în România este de 0,1% pentru grupa de vârstă sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de vârstă 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de vârstă 55-70 ani şi 13,9% la vârsta de peste 70 de ani.

Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) a fost înființată în 2005 de către un grup internaţional de medici şi cercetători, la inițiativa Prof. dr. Dafin F. Mureşanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, şi a Prof. dr. Ovidiu Băjenaru de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. SSNN este o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării fundamentale şi clinice, crearea unui forum de discuţii pentru a contribui la o mai bună înțelegere a proceselor neurobioligice endogene și dezvoltarea unor strategii terapeutice farmacologice şi non-farmacologice în domeniul neuroprotecției şi neuroregenerării.

Parcalabu Liliana

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel