Sari la conținut

Această bunică de 63 de ani a descoperit rețeta tinereții. Își dă săptămânal pe piele cu aceste două ingrediente banale din bucătărie

Are 63 de ani și doi nepoți, dar arată cu zeci de ani mai tânără. Totul, datorită unei rețete ușor de preparat din două ingrediente pe care toată lumea le are în bucătărie.

 

Yasmina Rossi s-a născut în 1955 în Franța și a defilat pe podiumuri de modă din întreaga lume, însă cariera ei de fotomodel a atins apogeul la 45 de ani, când a devenit imaginea unor designeri celebri ca Yves Saint Laurent și Eileen Fisher.

Deși a început să aibă păr alb încă de la 12 ani, Yasmina nu s-a vopsit niciodată. Iar pentru a-și păstra pielea fermă, franțuzoaica spune că își exfoliază pielea, o dată pe săptămână, cu ulei de măsline și zahăr. De asemenea, mănâncă zilnic avocado, iar din dietă nu-i lipsesc carnea și peștele. Silueta și-o menține cu plimbări pe jos, alergări ușoare și yoga. Tot mișcarea o ajută și să se relaxeze și să se elibereze de stres.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel