Sari la conținut

Această femeie de 39 de ani își poartă inima într-o geantă. Cum a ajuns în această situație

Sursă foto: pixabay
O alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos în ansamblu sunt cheia pentru menținerea sănătății inimii

Inima artificială. Selva Hussein, o femeie de 39 de ani, din Marea Britanie, își poartă inima într-o genată. E vorba, bineînțeles de o inimă articificială care o menține în viață. Ea a devenit prima femeie din Marea Britanie care are o inimă artificială, potrivit bbc. 

Selwa Hussain poartă tot timpul un rucsac de 6 kilograme în spate – deoarece acolo se află inima ei. Cum a ajuns în această situație?

Povestea ei neobișnuită a început în iunie 2017, când s-a simțit teribil de rău. A reușit totuși să conducă până la medicul de familie din Clayhall, Essex. A fost trimisă apoi la spitalul local, unde medicii i-au spus că suferă de insuficiență cardiacă severă.

A fost dusă de urgență la spitalul Harefield patru zile mai târziu, în timp ce medicii se luptau să-i salveze viața. Deși, avea nevoie rapid de un transplant de inimă, era prea bolnavă ca să suraviețuiască operației. Atunci soțul ei Al a fost de acord ca Selwa să primească o inimă artificială.

Chirurgii i-au îndepărtat inima  bolnavă și au înlocuit-o cu un implant artificial și o unitate specializată atașată de spate. Selma poartă însă o a doua unitate într-un rucsac, în cazul în care prima eșuează.

Soțul ei sau  to altă persoană rebuie să fie întotdeauna alături de ea și, în caz de urgență, au la dispoziție doar 90 de secunde să o conecteze la inima de rezervă.

Inima artificială pompează sângele cu 138 de bătăi pe minut într-un ritm care îi determină  pieptul să vibreze. Motorul din rucsacul pompează, în mod constant, și produce zgomot.

Cele două tuburi mari de plastic conectate la rucsac intră în corpul ei prin stomac și se deplasează până la piept. Apoi umplu cu aer două baloane în interiorul cavității pieptului, care funcționează similar camerelor unei inimi reale pentru a popmpa sânge în tot organismul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel