Sari la conținut

Acest aliment banal îi ajută pe francezi să trăiască mult și să nu se îngrașe

Deși brânza este frecvent denigrată pentru conținutul ridicat de grăsimi saturate, o nouă cercetare a arătat că este posibil ca acest preparat alimentar să nu aibă impactul negativ asupra sănătății pe care l-am presupus cu toții, informează The Telegraph.

Având în vedere că niciun nutrient nu este consumat în mod izolat, impactul acestora asupra organismului trebuie întotdeauna studiat în contextul în care este consumat, potrivit unui nou studiu publicat în revista de specialitate American Journal of Clinical Nutrition. Lucrarea a arătat că, în ciuda proporției mari de grăsimi saturate, brânza nu are efectul negativ asupra colesterolului din sânge la care ne puteam aștepta.

„Cercetarea demonstrează în mod clar beneficiile importante pentru sănătate ale brânzei pentru prevenirea diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare și a cancerului”, a declarat nutriționistul Arne Astrup de la Universitatea din Copenhaga, citat de cotidianul britanic într-un articol publicat recent.

Însă acesta nu este primul studiu ce sugerează că un consum regulat de brânză ar putea avea efecte pozitive asupra sănătății. De la îmbunătățirea sistemului imunitar la prevenirea cariilor dentare, The Telegraph rezumă alte șase beneficii surprinzătoare pentru sănătate ale produselor lactate.

Poate preveni cancerul de ficat

Consumul de brânză poate preveni dezvoltarea unui cancer la ficat și chiar poate stimula sănătatea acestui organ, potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea A & M din Texas. Studiul a constatat chiar că brânzeturile maturate, cum ar fi brie și cedar, au potențialul de a crește speranța de viață cu până la 25%.

Acest lucru se datorează faptului că aceste brânzeturi conțin un compus numit „spermidină”, care se pare că previne fibroza hepatică și carcinomul hepatocelular, cel mai frecvent tip de cancer la ficat.

„S-a arătat că reducerea drastică a numărului de calorii consumate, limitarea cantității de metionină (un tip de aminoacid găsit în carne și alte proteine) în dietă și folosirea rapamicinei prelungesc cu adevărat durata de viață a vertebratelor’, ‘a declarat Leyuan Liu, profesor asistent la universitatea menționată.

„Dar a mânca mai puțin și fără carne nu este o abordare bine primită de populație în general, în timp ce rapamicina a demonstrat că suprimă sistemul imunitar uman. Prin urmare, spermidina poate fi o abordare mai bună”, a adăugat aceasta.

Stimulează sistemul imunitar

Potrivit unui studiu din 2010, consumul unei bucăți de brânză în fiecare zi ar putea fi benefic pentru sistemul imunitar al persoanelor în vârstă.

Autorii cercetării, de la Universitatea din Turku, Finlanda, au descoperit că brânza probiotică are capacitatea de a preveni deteriorarea sistemului imunitar odată cu înaintarea în vârstă.

Oamenii de știință sunt voluntari cu vârste cuprinse între 72 și 103 ani care au mâncat la micul dejun, timp de patru săptămâni, o felie de brânză — fie o brânză-placebo, fie probiotică Gouda. La sfârșitul perioadei de studiu, cercetătorii au descoperit că aceia care au mâncat brânza probiotică au prezentat o îmbunătățire clară a sistemului imunitar.

„S-a semnalat că aportul de bacterii probiotice sporește răspunsul imunitar prin alte produse și acum am descoperit că brânza poate fi un purtător al aceleiași bacterii”, a declarat principalul autor al studiului, profesorul Fandi Ibrahim.

„Am demonstrat că aportul obișnuit de brânză probiotică poate ajuta la întărirea sistemului imunitar și că includerea acesteia într-o dietă regulată poate ajuta la îmbunătățirea răspunsului imunitar al unei persoane în vârstă la provocările externe”, a adăugat acesta.

Crește speranța de viață

În 2015, un studiu a sugerat existența unei legături între consumul de brânză și o viață lungă și sănătoasă.

Oameni de știință de la Universitatea Aarhus din Danemarca au studiat motivul pentru care francezii tind să aibă o viață lungă și sănătoasă, în ciuda consumului de alimente bogate în grăsimi saturate, fenomen cunoscut ca „paradoxul francez”.

Francezii se bucură de o incidență scăzută a bolilor coronariene și de o speranță medie de viață de 82 de ani, în timp ce consumă până la 23,9 kg de brânză în fiecare an. Prin comparație, în cazul britanicilor, care consumă 11,6 kg de brânză în fiecare an, s-a constatat o incidență dublă a bolilor cardiovasculare, iar speranța lor de viață este de 81 de ani.

Hanne Bertram, cercetător științific în domeniul alimentar la universitatea citată, a comparat probele de urină și fecale provenite de la 15 bărbați ale căror diete conțineau brânză și lapte sau au avut o dietă cu unt, dar nu și alte produse lactate.

Bertram a constatat că cei ale căror regimuri conțineau brânză au avut un nivel ridicat de acid butiric, un compus care a fost legat de obezitate redusă și metabolism mai mare. Aceste rezultate „sugerează un rol pentru microbii intestinali și întăresc legătura dintre brânză și paradoxul francez”, a afirmat Bertram.

Previne cariile dentare

În plus față de periajul regulat, se pare că și consumul de brânză ar putea face bine dinților.

Un studiu din 2013 publicat de Academia de Stomatologie Generală din America a constatat că brânza nu numai că face gura mai alcalină (ceea ce reduce nevoia de tratament dentar), ci și creează o peliculă de protecție în jurul dinților.

Cercetătorii au împărțit 68 de copii în trei grupuri. Un grup a fost rugat să mănânce o porție zilnică de brânză, altul să consume o porție zilnică de iaurt fără zahăr, iar cel de-al treilea — să bea un pahar de lapte în fiecare zi.

Ei au măsurat nivelurile de pH atât înainte, cât și după test și au descoperit că cei care au mâncat brânză au prezentat o creștere „rapidă” a nivelului de pH, în timp ce subiecții care au mâncat iaurt și au băut lapte nu au prezentat nicio schimbare.

„Cu cât nivelul pH-ului este mai mare de 5,5, cu atât este mai mic riscul de a dezvolta carii”, a declarat principalul autor al studiului, Vipul Yadav.

Ajută la scăderea în greutate

În 2009, un grup de cercetători australieni a susținut că o dietă bogată în produse lactate, cum ar fi brânza, poate ajuta persoanele supraponderale să piardă în greutate.

Cercetători de la Universitatea de Tehnologie Curtin din Perth au cerut unui grup de 40 de voluntari să înceapă o dietă redusă în calorii și altui grup să mănânce mai mult brânză, iaurt și lapte cu conținut scăzut de grăsimi.

Ei au descoperit că cei care au consumat între trei și cinci porții de produse lactate pe zi au pierdut cea mai mare greutate. Ei aveau, de asemenea, presiunea sangvină mai scăzută, mai puțină grăsime abdominală și și-au „îmbunătățit semnificativ” șansele de a evita boli de inimă și diabet.

„Mulți oameni cred că, atunci când încearcă să piardă în greutate, produsele lactate sunt alimentele cheie pe care trebuie să le elimine din dieta lor deoarece sunt bogate în grăsimi”, a remarcat cercetătorul principal al studiului, dr Wendy Chan. Dar acest studiu a arătat că atunci când încearcă să slăbească, oamenii pot beneficia de fapt din creșterea cantităților de lactate pe care le consumă, atât timp cât în timpul perioadei de pierdere în greutate aportul total de energie este mai mic decât nevoile lor.

„Aceasta va ajuta la reducerea tensiunii arteriale și, de asemenea, va duce la o pierdere mai mare a grăsimii totale abdominale, astfel încât se va pierde în greutate mai mult din jurul burții”, a adăugat cercetătoarea.

Stimulează inteligența

Brânza este ținta multor critici, dar unele cercetări sugerează că acest produs ar putea fi benefic pentru creșterea inteligenței.

Un studiu din 2012 realizat de cercetători americani și australieni au descoperit că persoanele care consumă cu regularitate lactate, precum brânză, lapte și iaurt, au rezultate mai bune la testele de inteligență decât cei care nu consumă niciodată astfel de produse.

Studiul a implicat 900 de bărbați și femei, cărora cercetătorii le-au cerut să treacă printr-o serie de provocări cognitive care le-au testat memoria vizual-spațială, verbală și de lucru.

Ei au constatat că cei care au obținut cele mai bune rezultate consumau în mod regulat și cele mai multe produse lactate.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel