Sari la conținut

Aceste fructe sunt pline de vitamine și au puține calorii. Combat guta și ”topesc” grăsimea de pe burtă

Aceste fructe sunt pline de vitamine și au puține calorii. Agrișele, considerate ca fiind fructele minune pentru recăpătarea vitalității organismului, au un puternic efect antioxidant și multiple beneficii asupra sistemului imunitar.

Agrișul (Ribes grossularia) este un arbust, care aparține familiei grossulariaceae, ordinul saxifragales, din specia grossularia, fiind înrudit cu coacăza. Este originar din Europa, nord-vestul Africii, vestul, sudul și sud-estul Asiei. Crește sub formă de tufe, cu o înălțime cuprinsă, la maturitate, între 60 și 150 cm. În țara noastră, tufele de agrișe se întâlnesc în zona subalpină și alpină și în păduri. Planta poate fi și cultivată, începând să producă fructe după 2-3 ani de la plantare, acestea fiind prelucrate, cu succes, în industria alimentară.

Aceste fructe sunt pline de vitamine și au puține calorii. Ramurile sunt spinoase, iar frunzele sunt păroase. Florile sunt sub formă de clopot de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Fructele, cunoscute sub numele de agrișe, sunt comestibile și au un gust dulce-acrișor. Reduse ca dimensiune, au forma ovoidală sau chiar sferică, culoarea poate fi verzuie, gălbuie, albă, roșiatică sau chiar violet închis spre negru. Recoltarea se face pe tot parcursul verii.

Substanțele active importante sunt: vitaminele A, B1, B2, B6, C și P, calciu, potasiu, sodiu, mangan, magneziu, fosfor, fier, zinc, iod, acizi — mai ales acidul citric, dar și acidul malic sau tartric, pectine, potrivit site-ului nutrition-and-you.com. Agrișele au puține calorii, doar 70 în 150 de grame, dar sunt foarte bogate în fibre solubile. O porție de 100 de grame de agrișe furnizează aproape un sfert din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult.

Aceste fructe, fiind bogate în săruri minerale și în vitamine, au și o mare valoare medicinală. În practica naturistă, și nu numai acolo, se face cură de agrișe, ajungându-se să se consume, în curele de dezintoxicare, până la 1 kg de agrișe pe zi. Sunt folosite în medicina tradițională chineză de vreo 3000 de ani. În scop fitotereapeutic, se utilizează fructele.

Aceste fructe sunt pline de vitamine și au puține calorii. Datorită potasiului din conținut, agrișele acționează asupra tensiunii arteriale, întăresc sănătatea sistemului nervos și susțin o circulație bună a sângelui, potrivit site-ului fitbody.ro. În practica medicinală curentă, agrișele sunt utilizate pentru calitățile lor laxative și depurative, datorate conținutului ridicat de fibre. Agrișele sunt recomandate și în curele de slăbire. Au efecte, de asemenea, și în suferințele reumatice, în gută și în afecțiunile cardiace. Fiind bogate în flavonoizi și antocianidine, agrișele reduc colesterolul și sprijină sistemul cardiovascular. Totodată, sunt un bun regulator al activității digestive și hepatice, precum și un diuretic natural și eficient. Pot fi considerate un adevărat medicament pentru vezica biliară.

Aceste fructe constituie o sursă bogată de vitamina C, conținând de 20 de ori mai multă vitamina C decât portocalele, fiind benefice pentru tratarea răcelilor și fiind, totodată, un tonic perfect pentru zilele în care ne simțim obosiți și lipsiți de energie. Agrișele pot trata cu succes afecțiunile respiratorii, iar nutrienții conținuți ajută la absorbția vitaminelor, mineralelor și proteinelor din hrana zilnică. Tratează anemia, stimulează apetitul și sprijină procesul metabolic. Agrișele mențin rinichii sănătoși și previn infecțiile urinare și uterine, având proprietăți antibacteriene. Sucul de agrișe este util pentru îmbunătățirea vederii, reduce riscul de cataractă sau hipermetropie, dar și al degenerării maculare. Agrișele sunt un remediu excelent împotriva afecțiunilor oculare.

Aceste fructe sunt pline de vitamine și au puține calorii. Consumul acestor fructe aduce importante beneficii asupra fertilității feminine și protejării întregului aparat reproducător. Agrișele mai sunt utilizate în tratarea candidozei cronice și sunt indicate în tratarea infecțiilor bacteriene și parazitare. Mențin pielea sănătoasă, prin nivelul ridicat de vitamina C, care contribuie la producția de colagen, iar antioxidanții din compoziție combat efectul radicalilor liberi. Agrișele au rol anti-aging. Pudra de agrișe ajută ca tratament facial în eliminarea coșurilor și a acneei, oferindu-ne un ten care radiază de sănătate. Acestea favorizează formarea globulelor roșii și o cură de agrișe se recomandă și pentru întărirea unghiilor și a dinților sensibili, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.

Datorită conținutului lor, foarte bogat in vitamine și săruri minerale, agrișele sunt recomandate în alimentația copiilor, fiind socotite fructele vacanțelor de vară petrecute la munte.

Din agrișe se prepară un ceai, ideal pentru a fi inclus în dieta persoanelor care suferă de diabet, pentru că ajută la normalizarea valorii glicemiei, stimulând secreția de insulină, potrivit site-uluidietetik.ro

Agrișul este contraindicat în caz de alergii la fructele arbustului. Femeile însărcinate ar trebui să consume cu precauție agrișele, deoarece pot provoca probleme în sarcină.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel