Sari la conținut

Acestea sunt cele mai utile două băuturi pentru diabetici

ceai
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
consumul de ceai seara

Acestea sunt cele mai utile două băuturi pentru diabetici.

Pentru diabetici, cele mai bune alimente sunt cele bogate în glucide complexe, cum ar fi cerealele integrale, unele fructe și legume crude și proaspete, eventual congelate, care vin cu un aport de fibre, antioxidanți și minerale.

 

După ce au rezumat rezultatele unui nou studiu, oamenii de știință au identificat două dintre cele mai sănătoase băuturi pentru diabetici – ceaiul verde și cafeaua.

Oamenii de știință de la Universitatea din Kyushu (Japonia) au ajuns la concluzia că este foarte util pentru persoanele cu diabet să consume zilnic aceste două băuturi și anume – ceai verde și cafea. Acest lucru este raportat de revista BMJ Open Diabetes Research & Care.

Remedii naturale care împiedică dezvoltarea complicațiilor periculoase la diabetici

beneficiile cafelei pentru diabetici
Sursă foto: Shutterstock

Cercetătorii spun că aceste două băuturi pot fi considerate drept unul dintre cele mai utile remedii naturale care împiedică dezvoltarea complicațiilor periculoase caracteristice diabeticilor. Glicemia crescută cronică, caracteristică diabetului zaharat, este un factor în dezvoltarea proceselor inflamatorii, a patologiilor cardiovasculare, renale, inclusiv a celor care amenință viața umană.

Potrivit oamenilor de știință, ceaiul verde și cafeaua conțin o serie de ingrediente active care ajută la stoparea proceselor inflamatorii din organismul diabeticilor.

„Consumul zilnic a patru căni de ceai verde și două căni de cafea reduce riscul de deces cu 63 la sută”, au rezumat autorii proiectului.

 

Ce alimente ai voie să mănânci când ai diabet?

Lista de alimente recomandate pentru diabetici cuprinde următoarele:

  • Tăiței din făină integrală sau făină de orez, orez integral, sălbatic, brun sau roșu
  • Pâine integrală, de preferință de secară sau din făină hipoglucidică, preparată acasă, din ingredientele tradiționale: făină integrală, drojdie, sare, apă, fără adaosurile pâinii din comerț (conservanți, sucuri de fructoză sau caramel, amelioratori, afânători, coloranți etc.) sau eventual cu adaos de semințe crude și tărâțe
  • Cereale integrale, cât mai bogate în fibre, tip granola neîndulcite, musli, de preferință, în versiunile integrale (în cantități moderate)
  • Andive, castraveți, broccoli, dovlecei, fasole verde, morcovi, ceapă, chives, usturoi verde, frunzele verzi de salată (năsturel, valeriană, iceberg, leurdă, pătrunjel, mărar, oregano, mentă, rozmarin, busuioc)
  • Mere, pere, portocale, papaya, avocado, pepene galben, pepene verde, căpșuni, fructe de pădure, prune – toate acestea consumate crude
  • Leguminoase – năut, linte, mazăre, quinoa (consumate fierte)
  • Nuci și migdale
  • Ulei de măsline extravirgin
  • Avocado
  • Semințe chia
  • Iaurt grecesc, sana sau kefir – bogate în probiotice – esențiale pentru sănătatea colonului diabeticilor. Pentru că aceștia evită zaharurile, esențiale pentru hrănirea coloniilor microbiomului, este important aportul de noi probiotice.
  • Carne slabă
  • Ouă
Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel