Sari la conținut

Acneea la adulți: de ce apare și cum se tratează corect?

Nu doar adolescenții pot avea probleme cu pielea, studiile arată că mulţi adulţi sunt afectaţi de acnee chiar şi până la vârsta de 50 de ani.

Acneea la vârsta adultă afectează în special femeile. Adesea aceasta apare pe fondul fluctuațiilor hormonale provocate de ovulație, menstruație, sarcina, pre-menopauza și menopauză. De asemenea, acneea mai apărea și ca efect secundar al unor pilule contraceptive.

„Acneea este o boală care poate debuta la orice vârstă, fie pe fondul unor dereglări hormonale, fie din cauza folosirii unor produse cosmetice sau substanţe medicamentoase care deregleză activitatea glandei sebacee”, explică prof. dr. Anca Zbranca, de la Catedra de dermatologie a Universităţii de Medicină „Gr. T. Popa”, din Iaşi.

Între adolescenţi şi adulţi diferă însă forma sub care acneea se poate prezenta. Astfel, la adulţi, acneea se manifestă sub formă de pete roşii, mai ales în jurul gurii, iar la adolescenţi sub formă de co şuri albe sau negre, în special pe frunte, nas şi obraji.

Potrivit medicului Cătălin Popescu, tratamentul este în linii mari similar acneei adolescentţilor, cu menţiunea că este mai frecvent necesar tratamentul oral (contraceptive orale, anumite tipuri de antibiotice administrate în doză mică, isotretinoin). Apariţia acneei nu este legată decât arareori de ceea ce aplică un pacient pe piele, mai spune medicul. Nici regimul alimentar, în majoritatea cazurilor, nu influenţează în niciun fel acneea.

„Sunt unele studii care arată ca excesul de lactate sau de glucide ar putea avea un rol agravant la unii dintre indivizi, dar subliniez că vorbim de excese majore şi nu de consumul obişnuit al unor asemenea produse”.

Fiti foarte atenți și la produsele de curățare a tenului, cremele, produsele de machiaj și îngrijire a părului pe care le folosiți. Unele dintre ele, în special cele pe bază de ulei, pot astupa porii și afecta foliculii. Încercați să evitați produsele cosmetice pe bază de ulei și înlocuiți cât mai des ustensilele pe care le folosiți la aplicarea machiajului

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel