Categories: Ştiri sănătate

Actrița Shannen Doherty a postat fotografii de pe patul de spital. ”Așa arată cancerul!”

Actriţa Shannen Doherty (45 de ani), care a fost diagnosticată cu cancer la sân anul trecut, a publicat o serie de fotografii sfâşietoare ce o înfăţişează la una dintre şedinţele de chimioterapie.

Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul Brenda Walsh din serialul „Beverly Hills 90210“, oferă o lecţie de viaţă prin lupta ei împotriva cancerului, pe care o expune prin intermediul unor fotografii extrem de sincere şi emoţionante. Recent, actriţa a publicat pe contul de Facebook o imagine în care este surprinsă în spital, în timpul tratamentului, o poză greu de privit fără a te cuprinde tristeţea.

„Multiplele chipuri ale cancerului. Ziua de chimioterapie. Ceea ce numim «Diavolul Roşu» îmi este injectat prin intermediul perfuziilor din pieptul meu. De asemenea, o puteţi vedea pe asistenta medicală care îmi poartă o mare grijă“, a scris Doherty în dreptul pozei.
De asemenea, actriţa a mai postat alte două imagini – una în care soţul său, Kurt Iswarienko, o sărută pe frunte, iar în cealaltă are capul în poala mamei sale. „Uneori nu există nimic care să te ajute să treci peste obstacole în afară de iubirea mamei. Îţi mulţumesc mamă pentru că întotdeauna mi-ai fost alături şi ai fost atât de puternică. Te iubesc!“, este un alt mesaj al actriţei.

Luna trecută, Shannen Doherty a povestit ce înseamnă lupta cu această boală necruţătoare, Doherty dezvăluind că a avut o singură operaţie de mastectomie în luna mai. „Necunoscutul este întotdeauna cea mai înfricoşătoare parte. Chimioterapia va funcţiona? Radioterapia va funcţiona? Va trebui să trec iar prin aceste etape sau o să am un cancer secundar? Orice altceva este uşor de gestionat. Durerea e uşor de gestionat, a trăi fără sâni e uşor, dar grija pentru viitorul tău te macină şi modul în care viitorul tău îi afectează pe cei care te iubesc“, a zis ea.

Shannen Doherty a găsit sprijin în echipa de doctori care s-a ocupat de ea, alături de ea fiind chiar şi chirurgul care a efectuat mastectomia şi care a încercat să nu o lase afectată de operaţie. O experienţă emoţionantă pentru Doherty a fost alegerea unui sutien nou. „A fost traumatic şi oribil, nu credeam că o să mai port sutien. Am mers cu mama mea, am probat un sutien şi am început să plâng. Am mers în maşină şi am plâns“, spune actriţa.

Shannen Doherty a descris şi lupta intensă pe care o duce cu boala. „După chimioterapie trebuie să te duci mereu la baie. Vomiţi în fiecare secundă. După prima şedinţă am pierdut patru kilograme, instantaneu. Nu trebuie să te mişti, nu poţi sta în maşină, nu poţi să mânânci. Soţul meu m-a luat cu maşina după şedinţă, a trebuit să mă pună pe perfuzii ca să mă hidrateze. Nu se întâmplă nimic în corpul tău, totul iese afară“, a zis ea.

Actriţa crede că nimeni nu ar trebui să fie ruşinat de felul în care boala schimbă fizic o persoană. „Din cauza medicamentelor îmbătrâneşti şi te poţi îngrăşa, sunt reacţii diferite în corp. De aceea, nu vreau ca cineva care îmi face o poză să se minuneze de felul în care arăt. Am vrut să spun asta, cum cred eu că e mai bine. De asemenea, e uşor de trăit cu cancerul dacă ştiu că pot ajuta cel puţin o persoană“, a concluzionat ea.

Recent Posts

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

28 de minute ago

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

58 de minute ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

o oră ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

2 ore ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

2 ore ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic