Sari la conținut

Acuzații grave la adresa managerului Spitalului din Găiești. Acesta obliga angajații să ..

Din cuprinsul articolului

În cursul zilei de ieri, Politiștii din Dâmbovița au realizat multiple percheziții în domicilii localizate în județul Dâmbovița și în București. Perchizițiile fac parte dintr-un dosar penal ce îl vizează pe managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, dr. Laurenţiu Beluşică.

Şeful Spitalului din Găeşti, dr. Laurenţiu Beluşică, e suspectat că ar fi eliberat în fals certificate de concediu medical pentru concubina sa, medic la Spitalul Malaxa, în perioada mai 2020 – aprilie 2022.

Potrivit datelor de la poliție, managerul spitalului ar fi obligat un medic rezident să presteze activități profesionale cu încălcarea prevederilor legale.

Managerul spitalulii mai este acuzat și că se folosea de angajații spitalului pentru efectuarea de lucrări de construcții în locuința proprie.

Poliţia face cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Cine este Laurențiu Belușică?

Laurențiu Belușică este chirurg și conferențiar universitar. A fost medic militar și după ce a ieșit la pensie a trecut în domeniul civil.

Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani cotidianului Adevărul, dr. Laurențiu Belușică spunea: „Poate că aş fi făcut mai multă performanţă în Anglia sau în altă parte. Dar eu am ales să trăiesc în România, nu din patriotism sau altceva. Din motive personale. Aici fac ce mi-am propus să fac. Am performanţele pe care mi le-am propus”.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel