Sari la conținut

Adevărul despre Wuhan a ieșit la iveală. Câți locuitori au avut, de fapt, coronavirusul

originea

Din cuprinsul articolului

Adevărul despre Covid. Dimensiunea focarului Covid-19 din Wuhan, de la începutul acestui an, ar fi fost de aproape 10 ori mai mare decât cea declarată, arată un studiu realizat de autoritățile chineze, potrivit bloomberg.com.  

Wuhan este orașul în care a apărut pentru prima dată virusul SARS-CoV-2.

Aproximativ 4,4% dintre cei testați s-au dovedit că au anticorpi specifici care pot combate agentul patogen care provoacă Covid-19, indicând că au fost infectați în trecut, conform unui studiu serologic efectuat pe mai mult de 34.000 de persoane, în aprilie, de către chinezi, la Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC). Datele au fost publicate câteva luni târziu.

Adevărul despre Covid

Acest raport ar sugera că, în Wuhan, un oraș cu 11 milioane de locuitori, până la 500.000 de persoane ar fi fost infectate cu noul coronavirus. Adică de aproape 10 ori mai mult decât cele 50.000 de cazuri confirmate cu Covid-19, raportate de autoritățile sanitare la jumătatea lunii aprilie, când a fost realizat sondajul.

China a fost criticată la nivel internațional pentru gestionarea inițială a focarului, care s-a răspândit rapid în întreaga lume. SUA au avut suspiciuni cu privire la datele transmise de China cu privire la numărul cazurilor de Covid-19 din Wuhan. Focarul din orașul chinez a fost rapid depășit de altele mai mari din Europa și America de Nord. O nouă serie de revizuiri ale numărului de cazuri și datele privind decesele s-au adăugat la lista de suspiciuni că autoritățile chineze nu ar fi raportat numărul real de infectați.

Cu toate că datele serologice pot confirma suspiciunile, trebuie luat în considerare faptul că este ceva normal ca autoritățile sanitare să raporteze mai puține cazuri, în timpul unui focar acut, din cauza capacității limitate de testare. În plus, spitalele sunt copleșite de o creștere bruscă a numărului de pacienți. O altă explicație a raportării unui număr mai mic de cazuri o reprezintă persoanele asimptomatice care au avut virusul fără să știe.

Supravegherea serologică a fost utilizată pe scară largă de către profesioniștii din domeniul sanitar din întreaga lume pentru a măsura adevărata dimensiune a epidemiilor, de la Covid-19 la SIDA și hepatită. Prevalența bolilor derivate din astfel de studii poate ajuta în eforturile de atenuare și vaccinare.

Sondajul China CDC a mai scos la iveală un lucru îngrijorător. Chiar și Wuhan, cel mai afectat oraș din China e încă vulnerabil la Covid-19, din cauza ratei scăzute de populație cu anticorpi la noul coronavirus.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel