Sari la conținut

Adevărul despre lactate de la un nutriționist român. ”Laptele de vacă este greu de digerat de sistemul digestiv al adultului”

Nutriționistul Lygia Alexandrescu explică, pentru AGERPRES, efectele consumului de lapte pentru organismul uman și de ce consumul de lactate este unul dintre subiectele cele mai disputate în domeniul nutriției din ultimii ani.

Deși de-a lungul evoluției sale omul a consumat laptele altor mamifere — vaci, capre, bivolițe, oi și, pe alte meleaguri, laptele dat de cămile, iepe sau cămile—, noile teorii susțin că este nefiresc și lipsit de beneficii pentru sănătate consumul laptelui altor mamifere, singurul lapte util dezvoltării organismului uman fiind laptele matern, precizează nutriționistul.

„Cu siguranță laptele matern este alimentul perfect creat de natură pentru nou-născut, pentru a se dezvolta armonios. Alăptarea la sân până la 12 luni asigură o creștere de 300% a copilului”, explică Lygia Alexandrescu.

Creșterea ponderală se datorează prezenței lactozei, a zahărului din lapte. Lactoza din laptele de vacă are o concentrație semnificativă, 47 g/L, și este greu de digerat de sistemul digestiv al adultului.

„În acest sens, există voci care se opun consumului de lapte proaspăt la vârste mai mari de 9-10 ani. În cadrul acestui curent de combatere a consumului de produse lactate, s-au indus o serie de idei cum ar fi apariția mucusului în organism după ingerarea de lactate. Există chiar o serie de studii clinice efectuate în ultimele două decenii, care stabilesc o legătură între consumul de lactate și creșterea incidenței anumitor tipuri de cancere. Alte studii confirmă tendința mai scăzută de a dezvolta neoplazii mamare sau genitale la populațiile asiatice, cunoscute pentru aportul redus de lactate”, arată nutriționistul.

Alexandrescu a spus că produsele lactate fermentate conțin mari cantități de proteine cu valoare biologică superioară, sunt bogate în aminoacizi esențiali, complex de vitamine B, vitamina D și sunt cea mai bună sursă de calciu.

„Iaurtul, kefirul, laptele bătut, iaurtul de băut și sana sunt o sursă ușor biodisponibilă de calciu pentru organismul de toate vârstele. Când vine vorba de unt și smântână, apare și teamă de aport prea mare de grăsimi săturate. Sigur, aceste produse cu un conținut crescut de lipide pot fi consumate, însă ocazional și în cantități mici (ex. 10 g de unt sau o lingură de smântână, 15%)”, susține nutriționistul.

Un alt element nutritiv semnificativ care pledează pentru consumul de lactate fermentate, adaugă Lygia Alexandrescu, sunt probioticele.

„Acestea sunt culturi vii de bacterii care trăiesc în tractul nostru digestiv în deplină armonie cu restul organismului. În ultimii 10 ani, aceste bacterii, care nu produc nicio boală, au fost studiate cu mare atenție pentru a li se pune în evidență rolul pe care-l joacă în reglarea imunitară (stimulează producerea de imunoglobuline), absorbția nutrienților sau tratamentul diareei la copii și adulți. Din păcate, echilibrul acestor culturi bacteriene este sensibil și poate fi ușor perturbat de factori cum ar fi stresul, antibioticele sau anticoncepționalele”, a explicat Alexandrescu.

Majoritatea probioticelor sunt produse în urma proceselor de fermentație lactică, iar cele mai cunoscute microorganisme folosite la producerea probioticelor sunt Lactobacillus și Bifidobacterium.

„Conceptul probiotic constă în aceea că, dacă bacteriile benefic sunt introduse în tractul digestiv la momentul la care organismul este expus la boli sau după un tratament puternic cu antibiotice (care distrug și flora probiotică), dezechilibrul sistemului digestiv poate fi minim. Spre exemplu, flora intestinală are nevoie de 6 luni să se regenereze după un tratament de 7 zile cu antibiotice. În schimb, probioticele se comportă ca niște antibiotice naturale, care favorizează funcționarea normală a tractului digestiv, însă pot inactiva agenți patogeni periculoși, cum ar fi Salmonela, E-coli, stafilococi etc”, declară nutriționistul.

În opinia sa, o problemă o prezintă intoleranțele la diverse componente din lactate.

„Există persoane care, deși manifestă o intoleranță la lactoză, pot consuma kefir deoarece lactoza (sau zahărul din lapte) fermentează și este transformată în acid lactic, chiar sub acțiunea probioticelor. În schimb, persoanele intolerante la proteinele din lapte nu pot consuma nici kefir și atunci suplimentarea cu probiotice este soluția cea mai simplă. Există și situații în care copilul sau adultul nu agreează lactatele. Nevoia de calciu a organismului rămâne o realitate și ea va fi acoperită de alte alimente, cum sunt legumele cu frunze verzi, anumite specii de pește (sardine, somon), smochine, fasolea uscată, migdale, ouă, boabe de soia sau citricele”, mai arată nutriționistul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel