Sari la conținut

Adevărul despre trosnitul degetelor: Cât de periculos este

Există un mit conform căruia, dacă îți trosnești degetele, poți provoca probleme grave la mâini pe viitor. Ce anume provoacă acest obicei și cât de periculos este pentru sănătatea ta?

„Trosnitul” din degete: Ce anume creează acest obicei și cât de periculos este

Există un spațiu în articulații care este umplut cu lichid sinovial, un lichid care reduce frecarea în articulații atunci când vă mișcați. Acest lichid conține gaze (oxigen, azot și dioxid de carbon).

Atunci când „trosniți” degetele, puneți presiune pe acest spațiu dintre oase.

Obiceiul care creează o presiune negativă

Această mișcare creează o presiune negativă, ca un vid de aer, care trece în lichidul sinovial și creează bule, care apoi se prăbușesc, iar sunetul pe care îl auziți este sunetul acestor bule.

Pentru a repeta întregul proces trebuie să așteptați aproximativ 20 de minute pentru ca gazul să reapară în lichid.

Adevărul despre trosnitul degetelor: Cât de periculos este acest obicei

Cei mai mulți ortopezi sunt de acord că, dacă nu simțiți durere atunci când vă „trosniți” articulațiile, atunci nu aveți de ce să vă temeți și puteți continua să faceți acest lucru atât timp cât doriți.

Nicio cercetare științifică nu a legat în mod direct acest obicei de apariția artritei.

Totuși, un studiu realizat pe 300 de persoane a arătat că, atunci când acest obicei este urmat pe o perioadă lungă de timp, există posibilitatea apariției artritei, dar nici măcar acest lucru nu a fost confirmat de vreo cercetare științifică.

„Toate articulațiile din corp au o anumită marjă de mobilitate’, explică Nader Paksima, medic chirurg și profesor asociat de chirurgie ortopedică la NYU Langone Medical Center. Când îți împingi încheieturile degetelor, le poți face să se miște doar un pic mai mult decât limitele lor normale.

„Întinzi membrana articulațiilor. Ligamentele lasă un pic de la ele, deci se pot întinde într-o anumită măsură”, explică Paksima. Există, de asemenea, lichide în interiorul articulațiilor, care au rolul de a le menține lubrifiate. În interiorul fluidelor, există gaze dizolvate, precum nitrogen și oxigen.

Trosnitul degetelor pe termen lung afectează ligamentele?

„Când îți împingi articulațiile dincolo de marja normală, se creează un vacuum temporar înăuntru. Presiunea scade, ceea ce permite gazului să iasă din lichid și să formeze o mică bulă. Trosnitura, acel zgomot pe care-l auzi când îți trosnești degetele, reprezintă, de fapt, zgomotul făcut de bulele de aer care se sparg. Dacă obișnuiești să-ți trosnești degetele tot timpul, este posibil ca în timp să dezvolți probleme la ligamentele dintre articulații. Faptul că îți întinzi în permanență ligamentele dincolo de făgașul lor obișnuit, poate crea luxații și afecțiuni degenerative. Așa că mamele au dreptate parțial’, spune Paksima.

Un filmuleț apărut pe Youtube arată că suntetul pe care îl auzi când îți trosnești degetele este, de fapt, o eliberare de gaz, potrivit aplus.com.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel