Din cuprinsul articolului
Trauma nu este stocată doar în amintiri, ci și în sistemul nervos. Află de ce mișcarea și experiențele corporale sunt esențiale pentru reglarea stresului și vindecare profundă.
Mult timp, trauma a fost înțeleasă aproape exclusiv ca o experiență psihologică, ceva ce trăiește în amintiri, gânduri sau emoții. Însă cercetările moderne din neuroștiință aduc o perspectivă mult mai complexă și mai profundă: trauma este stocată și în sistemul nervos.
Această descoperire schimbă radical modul în care înțelegem vindecarea. Explică de ce, uneori, vorbitul despre experiențe dureroase ajută, dar nu este suficient pentru a calma complet reacțiile corpului. Pentru o vindecare reală, corpul trebuie implicat activ.
Trauma și sistemul nervos: ce spune neuroștiința
Din punct de vedere biologic, trauma poate menține sistemul nervos blocat într-un mod de supraviețuire. Chiar și atunci când pericolul a trecut, creierul și corpul continuă să funcționeze ca și cum amenințarea ar fi încă prezentă, potrivit iptrauma.org.
Această stare se manifestă prin:
- ritm cardiac crescut,
- tensiune musculară constantă,
- respirație superficială sau neregulată,
- niveluri ridicate de hormoni ai stresului.
Inițial, aceste reacții sunt adaptative, cu rol de protejare organismului. Însă, pe termen lung, devin epuizante. Simpla înțelegere cognitivă a traumei nu transmite automat sistemului nervos mesajul că este din nou în siguranță.
De ce vorbitul nu este întotdeauna suficient
Psihologic, mulți oameni observă că, deși au discutat ani de zile despre experiențele traumatice, corpul lor continuă să reacționeze: tensiune, hipervigilență, iritabilitate sau blocaj emoțional.
Motivul este simplu, dar profund:
- sistemul nervos nu învață doar prin cuvinte, ci prin senzație și acțiune.
Pentru a ieși din tiparul traumei, corpul are nevoie de experiențe care să contrazică mesajul pericolului permanent.
Rolul esențial al mișcării în vindecarea traumei
Activitatea fizică joacă un rol-cheie deoarece transmite informație nouă către creier. Activități precum:
- mișcarea blândă,
- stretching-ul,
- exercițiile ritmice,
- mișcarea coordonată și conștientă
ajută sistemul nervos să se recalibreze.
Prin mișcare, se activează circuite neuronale care susțin:
- reglarea emoțională,
- echilibrul intern,
- senzația de siguranță.
Astfel, corpul învață că se poate mișca, respira și reacționa fără amenințare, ieșind treptat din starea constantă de apărare.
Corpul are nevoie de experiențe, nu doar de explicații
Trauma nu se vindecă prin forțarea minții „să meargă mai departe”. Corpul are nevoie de experiențe corective, care să arate sistemului nervos că prezentul este diferit de trecut.
Mișcarea creează exact aceste experiențe:
- demonstrează siguranța,
- restabilește controlul,
- oferă feedback senzorial pozitiv.
În acest fel, vindecarea devine un proces trăit, nu doar înțeles.
Terapia și mișcarea: un proces complementar
Este important de subliniat că această perspectivă nu diminuează valoarea terapiei verbale. Discuția terapeutică oferă:
- conștientizare,
- sens,
- integrarea experiențelor.
Însă mișcarea completează acest proces, lucrând direct acolo unde trauma este stocată – în corp și în sistemul nervos. Împreună, ele susțin o vindecare mai completă și mai durabilă.
Înțelegerea faptului că trauma este stocată și în sistemul nervos este profund eliberatoare. Vindecarea nu mai este despre a „repara” mintea sau a forța depășirea trecutului, ci despre a oferi corpului informații noi, sigure și susținătoare.
Prin mișcare, respirație și experiențe corporale blânde, sistemul nervos poate învăța din nou ce înseamnă siguranța. Iar de aici, adevărata vindecare devine posibilă.