marți, februarie 17, 2026
2.2 C
București

Adriana Bahmuțeanu a slăbit cu tratament pentru diabet

Din cuprinsul articolului

Adriana Bahmuțeanu a slăbit cu tratament pentru diabet. Iată ce spune realizatoarea TV despre modul cum a slăbit folosind un medicament pentru diabet.

Adriana Bahmuțeanu a explicat cum a reușit să slăbească folosind unul dintre cele mai controversate medicamente, pentru care mulți au luat cu asalt farmaciile.

De altfel, aceasta a ținut să sublinieze faptul că respectivul medicament, menit să vină în sprijinul persoanelor cu diabet, i-a fost recomandat de către medic, ba chiar a și ținut cură de slăbire pentru a ajunge la o formă care să o mulțumească.

Citeste si…

Ba chiar i-a sfătuit pe cei care vor să slăbească să înceapă cu primul pas, adică cu prezentarea la un medic specialist, nu urmând diete ”după ureche”.

”Mi l-a recomandat un medic, mi-a recomandat și o dietă, în același timp.

Trebuie mers la medic

Am folosit acest medicament pe termen limitat, nu am avut efecte secundare, am simțit, practic, că mi-a încetinit metabolismul în așa fel încât mi-a fost foarte ușor după aceea să reduc porțiile alimentare, pentru că aveam în permanență senzația de foame.

Nu fac reclamă acestui produs și recomand tuturor care vor slăbească să meargă întâi la un medic de specialitate și să nu țină diete după ureche.

Citeste si…

Este cel mai rău să ții aceste diete după ureche, să te înfometezi, am văzut că unii mănâncă într-o zi doar carne, în altă zi doar legume. Nu mi se pare o dietă normală și un mod de viață normal pentru organism.

Eu mă simt foarte bine și am dat jos suficient de multe kilograme cât să fiu fit. Am slăbit în timp. La mine a fost un efect al pandemiei, până la urmă, când toată lumea am stat acasă, am lucrat remote, deci fiind statică am mai pus câteva kilograme.

Nu mi se pare în regulă să ții dietă după dietă și să te tot înfometezi pentru că se întâmplă acel efect yo-yo, în care slăbești, te îngrași, iar slăbești și organismul se dă peste cap.

Citeste si…

Cred că un ritm de viață și un mod de viață echilibrat este ceea ce e de preferat.

Asta înseamnă să mâncăm mai puține grăsimi, mai puțină pâine, mai puțini carbohidrați și să mâncăm multe vegetale”, a povestit Adriana Bahmuțeanu, la News Magazine de la  Antena 3, cum slăbit folosind tratamentul pentru diabet.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Simptomul observat prima dată de o pacientă care a supraviețuit cancerului de colon

Cancerul colorectal este considerat, încă, o boală a vârstei...

Consultații și analize GRATUITE pentru persoanele NEASIGURATE în 2026

Persoanele neasigurate pot beneficia de consultații și analize medicale...

De ce o operație de cataractă reușită nu înseamnă neapărat că vezi bine

Te-ai operat de cataractă. Chirurgul spune că totul a...

Accident la câțiva pași de spital. Motivul pentru care niciun medic nu a intervenit la fața locului

Un adolescent de 17 ani, jucător junior la FC Hermannstadt,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ce analize de sânge pot arăta daca diabetul a afectat deja rinichii?

Dacă aveți diabet, unul dintre cele mai importante lucruri...

Cardiologii recomandă 5 obiceiuri simple care reduc riscul de infarct și boli de inimă

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate la nivel...

Ce alimente să eviți dacă ai diabet: lista completă

Diabetul este o tulburare metabolică care afectează capacitatea organismului...

Citește și