Sari la conținut

Ai tensiune mare sau oscilantă? Ce trebuie să faci de îndată

Hipertensiunea arterială (HTA) este o afecțiune fără simptome care să te ducă cu gândul la existența unei boli. Uneori, persoana în cauză are niște creșteri bruște importante ale tensiunii arteriale care se manifestă prin cefalee, amețeli, zgomote în urechi, sau tulburări de vedere, starea de greață.

Principalul scop al tratamentului hipertensiunii arteriale este acela de a scădea valoarea tensiunii arteriale, prevenirea complicațiilor și creșterea calității vieții pacientului.

Tratamentul are o componentă farmacologică și alta nefarmacologică. Componenta farmacologică o va stabili numai medicul specialist cardiolog după efectuarea controlului amănunțit.

Cealaltă parte a tratamentului constă în schimbarea stilului de viață prin alimentație corectă, stoparea fumatului, a alcoolului. Evitarea sedentarismului și înlocuirea acestuia cu activitate fizică regulată, cel puțin 30 de minute pe zi. Reduce sarea din alimentație, la maximum 2 grame pe zi. Evită deshidratarea. Bea cel puțin 2 litri de apă pe zi. Redu drastic consumul de grăsimi alimentare. Nu uita, în afara tratamentului prescris de medicul specialist cardiolog, alimentația are un rol esențial.

Iată ce alimente îți pot fi aliați când ai hipertensiune arterială:

  • Spanacul, varza, urzicile, cartofii, fasole. Acestea sunt alimente bogate în potasiu care ajută organismul să elimine sodiul prin intermediul rinichilor. Medicii spun ca o scădere a cantității de sodiu din organism poate să aibă ca efect scăderea tensiunii arteriale.
  • Sfecla roșie. Fiind bogată în oxid nitric poate duce la scăderea tensiunii arteriale.
  • Este știut că au mult potasiu, de aceea consumă-le cu încredere.
  • Iaurtul sau laptele. Acesta sunt surse bune de calciu, de aceea pot duce la scăderea tensiunii arteriale.
  • Există cercetători care susțin că un consum regulat de fistic duce la scăderea tensiunii arteriale. Acesta are inclusiv rol de prevenție a bolilor cardiovasculare.
  • Ciocolata neagra. Sunt studii care susțin efectele beneficie ale consumului de ciocolată neagră asupra tensiunii arteriale.
  • Peștele. Beneficiile consumului de pește cred că majoritatea oamenilor le cunosc, dar se pare că acesta este foarte bun și pentru că duce la reducerea nivelului de trigliceride din sânge, implicit la scăderea tensiunii arteriale. Specialiștii spun că ideal este păstrăvul, deoarece are multă vitamina D cu rol de ameliorarea și reglare a tensiunii.
  • Anumite condimente pot diminua tensiunea arterială.
  • Există studii care spun că acesta este foarte bun atunci când se dorește diminuarea colesterolului, a trigliceridelor, a glicemiei și în tensiunea arterială.
  • Ceaiul de urzică și cel de coadă șoricelului sunt remedii utile atunci când ai probleme cu tensiunea.
Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel