miercuri, februarie 18, 2026
0.2 C
București

Agenția Europeană a Medicamentului se mută de la Londra la Amsterdam

Oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat, luni seară, pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de la Londra în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Oraşele Milano şi Amsterdam au intrat în runda finală de vot pentru desemnarea viitorului sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de la Londra în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters, citând surse diplomatice.

În a doua rundă de vot au intrat oraşele Milano, Amsterdam şi Copenhaga, plasate în această ordine pe primele trei poziţii în prima rundă pentru desemnarea viitorului sediu al EMA, Bratislava obţinând locul al patrulea şi ieşind din cursă.

Citeste si…

După alocarea sediului EMA va urma procedura de vot pentru desemnarea viitorului sediu al Autorităţii Bancare Europene (EBA).

Găzduirea sediilor EMA şi EBA se traduce prin locuri de muncă şi vizibilitate pentru oraşele şi ţările gazdă şi de aceea competiţia a fost extrem de dură.

După ce Malta, Croaţia şi Irlanda s-au retras, în cursa pentru obţinerea găzduirii sediului EMA au rămas 16 ţări, printre care şi România. Capitala irlandeză, Dublin, se află şi printre cele opt oraşe în competiţie pentru sediul EBA, cursă în care favoritele par a fi Frankfurt şi Viena.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

LISTĂ. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat noi tratamente în UE

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, în ultima...

Alertă EMA: Medicament vândut și în România, asociat cu afectarea gravă a creierului

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a demarat o reevaluare...

Ajutoarele sociale, verificate la sânge. Decizie șoc pentru români

Ajutoarele sociale, verificate la sânge de inspectori. Inspectorii Agenției...

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat un tratament revoluționar pentru Alzheimer

După reexaminarea avizului său inițial, Comitetul pentru medicamente de...

Citește și