Sari la conținut

Agenția Națională de Transplant despre prelevările ilegale de organe: ”Nu avem nicio legătură cu traficul de persoane”

Agenţia Naţională de Transplant subliniază, miercuri, într-un comunicat de presă, că nu are nicio legătură cu traficul de persoane.

„Ca urmare a informaţiilor false apărute în spaţiul public, legate de prelevările ilegale de organe, Agenţia Naţională de Transplant este îndreptăţită să facă o serie de clarificări: ştirile care pun la îndoială probitatea instituţiei transplantului, fără ca cei care le propagă să aibă dovezi clare în acest sens, nu fac decât să ia şansa la viaţă a unor pacienţi cu boli grave, terminale, care se află pe listele de aşteptare. Totodată, cei care aruncă în spaţiul public astfel de ştiri contribuie din plin la scăderea ratei de donare. În România, donarea şi transplantul de organe se fac după legislaţia europeană, cu asigurarea unor standarde de calitate şi siguranţă în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii oamenilor. Unica instituţie responsabilă pentru activitatea de transplant este Agenţia Naţională de Transplant, care nu are nicio legătură cu traficul de persoane”, precizează sursa citată.

ANT menţionează că, începând cu luna martie a acestui an, activitatea de transplant din România s-a relansat, ajungând la un număr de peste 50 de donatori în această perioadă şi având o tendinţă de creştere.

„Activitatea de transplant este foarte complexă, iar drumul de la donator la primitor implică mai multe etape, care pot fi duse la bun sfârşit doar de către specialişti foarte bine instruiţi în acest domeniu. Începând cu luna martie a acestui an, activitatea de transplant din România s-a relansat, ajungând la un număr de peste 50 de donatori în această perioadă şi având o tendinţă de creştere. Nu este de dorit ca în urma unor ştiri false şi negative, aruncate fără responsabilitate în spaţiul public, viaţa oamenilor de pe lista de aşteptare să fie supusă unui stres şi mai mare şi să le fie luată speranţa la o viaţă mai bună”, arată comunicatul ANT.

Agenţia Naţională de Transplant afirmă că, potrivit atribuţiilor şi misiunii sale, instituţia nu poate împiedica publicarea diverselor anunţuri în presă sau pe diferite platforme online. „Dar, vă asigurăm că niciunul din aceste anunţuri nu şi-au găsit finalitatea în unităţile sanitare acreditate pentru transplant din România”, subliniază reprezentanţii ANT

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel