Sari la conținut

Ai avut deja Covid? Medicii spun că riști să faci o formă mai severă dacă….

test Covid
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ai avut Covid? Chiar dacă te-ai imunizat natural, medicii spun că nu ești din siguranță. Din contră, riști să faci o formă mai gravă, dacă nu te vaccinezi. 

Medicul Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, susține că persoanele care au fost infectate cu Covid-19 ar putea să se reinfecteze și să facă o formă „chiar mai serveră” decât prima, în cazul în care nu se vaccinează.

Vaccinarea, recomandată indiferent dacă ai avut sau nu boala

„Simpla trecere prin boală fără dublarea de vaccin nu oferă o garanţie în acest sens. Pacienţi care au trecut prin boală pot face un al doilea episod în lipsa unui vaccin poate chiar mai sever, nu putem să garantăm niciodată că va fi o formă mai puţin severă chiar şi acesta al doilea episod care apare la un pacient este o evidenţă a faptului că răspunsul lui imun nu este unul adecvat.

Aceasta este realitatea. Aşa că totdeauna trebuie dublat de vaccin. Nu putem considera la un pacient care a trecut prin boală că al doilea episod va fi unul uşor, nu avem niciun fel de garanţii pentru acest lucru. De aceea se şi recomandă vaccinarea în mod general al tuturor pacienţilor, indiferent de trecerea prin boală”, a spus medicul, pentru digi24.

Există pacienți care nu răspund deloc la vaccin sau ăși pierd rapid imunitatea

În opinia sa, utilizarea anticorpilor monoclonali poate să reprezinte o parte din soluţie pentru pandemie, dar aceasta „nu poate să fie singura soluţie”.

„Problema este că nu sunt disponibile în cantităţile dorite pe plan internaţional. Acolo este problema, la nivel de producţie mai degrabă. (…) Există o parte a pacienţilor care ori nu răspund deloc la vaccinul administrat, dar este un număr foarte mic de pacienţi ori pacienţi la care imunitatea post-vaccinală se epuizează mai rapid decât ne-am aştepta.

La aceşti pacienţi într-adevăr administrarea de anticorpi poate să reprezinte o soluţie. (…) Deşi este o utilizare raţională şi eficientă dar nu poate fi extinsă pe scară largă, nu poate să înlocuiască vaccinarea”, a susţinut Florescu în cadrul unei dezbateri despre anticorpii monoclonali ca soluţie în criza COVID-19, potrivit Agerpres.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel