Sari la conținut

Ai probleme de sănătate? Tatăl tău ar putea fi de vină

Un nou studiu a scos la iveală că bărbații care devin tați la vârste mai înaintate riscă să să aibă urmaşi cu numeroase tulburări şi probleme de sănătate.

Copiii care au tați în vârstă sunt mai predispuși să sufere de ADHD, tulburare bipolară, schizofrenie, tentative de suicid şi să devină dependenți de droguri.

Studiul publicat în jurnalul JAMA Psychiatrysugerează că de vină pentru aceste probleme ar fi mutaţiile din spermă.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Indiana din SUA şi de cei de la Institutul Karolinska din Suedia este unul dintre cele mai mari şi mai bine concepute cercetări pe această temă din cele ce au fost realizate până acum.

Oamenii de ştiinţă au analizat 2,6 milioane de persoane şi au studiat diferenţa între fraţii şi surorile născute din acelaşi tată.

Comparând copii unui tată de 45 de ani cu cei ai unui tată de 24 de ani, cercetătorii au descoperit următoarele despre urmaşii părintelui mai în vârstă:

– era de 3 ori mai probabil să sufere de autism

– riscul de a suferi de ADHD era de 13 ori mai mare

– riscul de a suferi de o tulburare psihotică era de 2 ori mai mare

– riscul de a suferi de tulburare bipolară era de 25 de ori mai mare

– riscul de a avea tendinţe suicidale şi probleme cu drogurile era de 2,5 ori mai mare

– notele obţinute la şcoală erau mai mici

Cercetătorii subliniază că nu era un punct de start în care riscul începea să crească, ci fiecare an în plus aducea şi o creştere a riscului.

Totuşi, riscul total rămâne mic. Chiar dacă riscul de a suferi de o boală rară se dublează, există în continuare şanse mici ca un copil să fie afectat de respectiva boală.

Problema constă în faptul că o creştere mică a riscului prezentă în milioane de copii născuţi la o vârstă mai înaintată poate duce la o incidenţă mai mare a acestor probleme de sănătate.

Unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu, Dr Brian D’Onofrio, afirmă că a fost şocat de rezultate, care sugerează un risc mai mare decât se credea până acum.

„Implicaţiile acestui studiu sunt că amânarea conceperii unui copil este asociată totodată unui risc sporit de a suferi de probleme psihiatrice. Studiul adaugă noi dovezi care trebuie luate în calcul în dezbaterile familiilor, doctorilor şi ale întregii societăţi pe tema amânării conceperii”.

Sperma este produsă în mod constant de-a lungul vieţii unui bărbat. Pe măsură ce mecanismul de concepere a spermei îmbătrâneşte, numărul de mutaţii din spermă creşte, iar acestea pot fi dăunătoare.

Totuşi, alţi experţi afirmă că riscurile rămân mici, chiar şi după dublarea sau triplarea lor, un număr mic de persoane fiind afectate de aceste tulburări. Dr. James MacCabe de la Institute of Psychiatry afirmă că taţii mai în vârstă pot aduce alte avantaje, cum ar fi relaţii mai stabile şi venituri mai mari, care „cel mai probabil cântăresc mai mult decât riscurile”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel