Din cuprinsul articolului
Guvernul a anunțat că sprijinul financiar acordat consumatorilor vulnerabili pentru plata facturilor la energie electrică va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026. Sumele alocate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la ultima încărcare.
Nu este nevoie de o cerere de prelungire
Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie nu trebuie să depună o nouă cerere, ca urmare a prelungirii acordării sprijinului pentru plata energiei electrice până la 31 decembrie 2026, a anunţat, vineri, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
„Acordarea sprijinului continuă automat pentru beneficiarii existenţi, fără a fi necesare demersuri suplimentare. O nouă cerere este necesară doar în situaţia în care intervin modificări privind domiciliul sau componenţa familiei, caz în care actualizarea datelor trebuie realizată prin aplicaţia EPIDS”, precizează reprezentaţii instituţiei într-un comunicat citat de Agerpres.
Cine poate primi ajutorul financiar
Sprijinul acordat este de 50 de lei/lună şi este destinat consumatorilor vulnerabili pentru plata facturilor la energia electrică, iar sumele pot fi utilizate în termen de 12 luni de la ultima încărcare.

Astfel, pot beneficia de tichetul de energie: persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei, familiile cu venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei şi persoanele cu domiciliul în România sau care dovedesc că locuiesc legal în ţară.
ANPIS precizează că sprijinul nu se acordă în numerar şi nu se virează în cont bancar. Plata facturilor se realizează direct la oficiile poştale, doar pe baza facturii.
Instituţia îşi reafirmă angajamentul pentru aplicarea eficientă a măsurilor de protecţie socială şi încurajează persoanele eligibile să solicite sprijinul disponibil.



