Din cuprinsul articolului
O echipa de medici români au realizat în premieră o riscogramă online, care relevă că de boli cardiovasculare – infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
În cadrul programului pilot de screening în București și Ilfov 1.564 de persoane au fost testate pentru a evalua riscul de a avea un eveniment cardiovascular. Proiectul pilot Cardio Metabolic Suport a fost implementat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, cea mai mare asociație de pacienți din România, în perioada octombrie 2024 – iulie 2025, în București și Ilfov.
Riscul de eveniment cardiovascular se dublează la fiecare 10 ani
„Ne-am propus sa creăm un care să evalueaze riscul cardiovascular pe baza răspunsurilor pacienților”, a spune Ioan Petre, coordonatorul proiectului.
„Multi au conștientizat că este nevoie să meargă la medic și au folosit call center-ul devoltat de noi. Le-am făcut programări pe baza trimiterilor de la medicul de familie. Am realizat programări pentru un număr de 230 de persoane, unii au revenit dupa 6 luni la control. Ne dorim ca prin astfel de proiecte sa schimbam narațiunea „mie nu mi se poate întâmpla” în normalitatea mersului de rutină la medic”, adaugă coordonatorul proiectului.
30% dintre persoanele care au făcut testul au un risc mare de eveniment cardiovascular (469 persoane). 7% dintre persoane au risc mediu (109 persoane) și 63% risc scăzut (986 persoane).
Potrivit medicilor, riscul de eveniment cardiovascular se dublează la fiecare 10 ani. Astfel, dacă între 36 și 45 de ani, riscul este 15%, între 46 și 55 ani este de 33%, iar între 55-65 ani – 48%. Există diferențe și pe sexe: bărbații au un risc mai mare de evenimente cardiovasculare (35%), față de femei (27%).

Medic cardiolog, despre factorii de risc
Persoanele cu risc ridicat au fost informate și consiliate să meargă la medicul cardiolog pentru programare și investigații suplimentare. Pe durata proiectului au fost realizate peste 300 de programări la medicul specialist și investigații suplimentare iar alte peste 200 de persoane au fost îndrumate în sistemul de sănătate.
„Avem nevoie de campanii cu informații utile pentru populație. Durata somnului la un număr îngrijorător de persoane este de mai puțin de 6 ore pe noapte și este un alt obicei nesanatos. Aproape 60% nu consumă zilnic fructe si legume. Nu facem activitate fizică în mare parte, care este legată de speranța și calitatea vieții”, a explicat marți dr. Ioana Daha, medic cardiolog la Spitalul Colentina din București, la conferința de încheiere a programului pilot de screening.
Una din trei persoane fumează, la aceste cifre adăugându-se și cei care s-au lăsat de fumat, iar 2/3 din respondenti sunt supraponderali, conform calcului indicelui de masă corporală.
„Punerea împreună a acestor obiceiuri nesanatoase crește riscul cardiovascular”, atrage atenția medicul cardiolog Ioana Daha. „Majoritatea bolilor cardiovasculare pot fi prevenite prin obiceiuri sanatoase, prevenție, tratament corect și monitorizare”, mai spune medicul cardiolog.
Cifre din proiectul pilot de screening:
- 69% dintre persoanele testate sunt supraponderale, potrivit indicelui de masă corporală.
- O treime nu fac deloc mișcare.
- O persoană din 5 evită consultațiile de rutină și analizele regulate.
- 9,49% au diabet zaharat de tip II.
Dintre persoanele testate, 63% sunt femei și 37% bărbați. 85% au reședința în mediul urban și 15% în mediul rural. Distribuția pe categorii de vârstă este: 17% – 35-35 ani, 24% – 36-45 ani, 30% – 46-55 ani, 23% – 56 și 65 ani, iar 6% peste 65 ani.