miercuri, martie 25, 2026
12.2 C
București

Alertă ANM. Zile de foc în România. Temperaturi extreme și risc de insolație

Specialiștii ANM atrag atenţia că temperaturile vor fi extreme în România, în următoarele 3 zile. Pe timp de zi, maximele vor urca până la 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Este cod roşu de caniculă până luni dimineaţa la ora 10 în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, celelalte zone sunt vizate de un cod portocaliu.

ANM, alertă! Cod roșu de CANICULĂ până luni dimineața

Meteorologii atrag atenţia că, pe timp de zi, maximele vor urca până la 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Citeste si…

Nopţile, la rândul lor, vor fi tropicale, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade. Odată cu acest val de căldură, care va persista şi la începutul săptămânii viitoare, creşte şi riscul de insolaţie.

Hidratare pe canicula
Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

Medicii spun că această afecţiune poate provoca foarte multe complicaţii şi poate duce chiar la deces. Insolaţia este considerată o urgenţă medicală, de aceea este esenţială recunoaşterea simptomelor.

„Principalul semn al insolaţiei îl reprezintă temperatura corpului foarte ridicată. Este suficient să punem mâna pe persoana respectivă şi să vedem că este foarte caldă.

Putem, de asemenea, să mai observăm că persoana respectivă are o respiraţie rapidă şi superficială, că are un puls rapid, pentru că inima încearcă să pompeze mai mult sânge pentru a răci corpul, ceea ce duce la acest puls accelerat. Poate acuza dureri severe de cap, greaţă, vărsături”, a spus Medicul Ruxandra Delcă, de la Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa, citată de RRA.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

TOP 3 ZODII care trag cartea norocoasă la final de martie 2026: sparg toate ghinioanele!

Astrologii anunță că noua configurație a planetelor de la...

TRADIȚII și superstiții. Ce să NU faci de Buna Vestire ca să scapi de necazuri, boli și ghinioane

În calendarul creștin-ortodox data pe de 25 martie este...

Riscă România să rămână fără MEDICAMENTE din cauza războiului din Iran? Grup de lucru la Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în contextul...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

ANM a schimbat prognoza meteo: Răcire bruscă la început de aprilie!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță...

Prognoza meteo pe luna aprilie: Vremea se schimbă radical

Prognoza meteo pe luna aprilie! Administrația Națională de Meteorologie...

Vremea o ia razna! Prognoza meteo de la ANM, între extreme! Cum va fi vremea în București?

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au...

METEO. Vreme neașteptat de caldă în această perioadă. Cod galben emis de meteorologi

METEO. Meteorologii anunţă că, până marţi, vântul va avea intensificări...

ANM a emis prognoza până la Paște. Ce urmează să se întâmple cu vremea în România

Primăvara începe cu vești bune din partea meteorologilor. Administrația...

Citește și