Sari la conținut

Alertă. Încă un vaccin Covid ar provoca cheaguri de sânge. Anunțul Agenției Europene a Medicamentului

Încă un vaccin Covid, ar provoca cheaguri de sânge. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Johnson&Johnson şi foarmarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri – între care unul mortal, relatează AFP.

Comisia de siguranţă a EMA a ”lansat un studiu” menit ”să evalueze informaţii cu privire la incidente tromboembolice” la persoane vaccinate cu vaccinul companiei americane, scrie news.ro.

Trei cazuri au fost semnalate în Statele Unite, în urma autorizării vaccinului, iar un caz a fost înregistrat într-o ţară neprecizată în timpul unei faze de testare, precizează agenţia.

Uniunea Europeană (UE) a autorizat vaccinul Johnson&Johnson, însă acesta nu a început să fie utilizat pe teritoriul european.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel