Categories: Știrile zilei

ALERTĂ METEO! ANM anunţă cum va fi VREMEA în țară

Este alertă de la ANM! Mai multe zone din țară se află sub incidență unui cod portocaliu de vreme rea, cu furtuni, grindină şi chiar ninsori!

De pildă, în unele zone din judeţul Cluj a nins abundent, iar utilajele au lucrat la foc continuu pentru a împrăştia material antiderapant. În doar 24 de ore, diferenţa de temperatură a fost de peste 20 de grade Celsius.

Meteorologii anunţă că ploile vor continua, până joi seară, iar în sud-estul ţării vor fi averse, descărcări electrice şi, izolat, grindină şi vijelii. În 16 judeţe din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi în Capitală, este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare valabilă până joi, la ora 20.00. În acest interval, temporar va ploua, iar în jumătatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 15…20 l/mp şi izolat de 30…40 l/mp.

 

Vântul va avea local şi temporar intensificări cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, miercuri cu precădere în sud-est, iar joi mai ales în sud. Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h.

Ninsori la munte!

Vremea se va răci în toată ţara, iar la altitudini de peste 1.500 m vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, mai exact în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Constanţa, Tulcea, în anumite zone din judeţul Braşov şi în municipiul Bucureşti.

Şi în Bucureşti, vremea rămâne instabilă şi se va răci semnificativ. Vor fi înnorări, iar după orele amiezii perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…60 km/h), vijelii şi grindină. Până la sfârşitul intervalului, se vor acumula cantităţi de apă de 25…35 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.

În cursul zilei de joi, valorile termice vor continua să scadă uşor. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii de ploaie slabă, în primele ore ale zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Prognoza meteo 18 aprilie. Vremea în principalele orașe din țară

Cum va fi vremea joi, în principalele orașe din țară, potrivit ANM:

Timișoara: 12 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 73%, Vânt: 16 km/h

Oradea: 12 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 65%, Vânt: 24 km/h

Baia Mare: 9 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 79%, Vânt: 16 km/h

Cluj-Napoca: 8 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 82%, Vânt: 19 km/h

Sibiu: 9 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 76%, Vânt: 18 km/h

Alba Iulia: 11 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 74%, Vânt: 11 km/h

Craiova: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 34 km/h

Târgu Jiu: 14 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 57%, Vânt: 13 km/h

Suceava: 7 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 96%, Vânt: 26 km/h

Bacău: 8 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 85%, Vânt: 23 km/h

Botoșani: 8 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 87%, Vânt: 19 km/h

Miercurea Ciuc: 6 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 97%, Vânt: 11 km/h

Brașov: 7 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 91%, Vânt: 11 km/h

Ploiești: 12 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 87%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 11 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 87%, Vânt: 11 km/h

Târgoviște: 13 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 82%, Vânt: 13 km/h

București: 15 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 73%, Vânt: 24 km/h

Iași: 8 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 91%, Vânt: 21 km/h

Galați: 11 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 85%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 11 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 84%, Vânt: 13 km/

Constanța: 16 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 72%, Vânt: 18 km/h

Tulcea: 12 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 82%, Vânt: 18 km/h.

Cum ne afectează schimbările bruşte de temperatură

Schimbările bruşte de temperatură ne pot afecta organismul din punct de vedere respirator şi cardiovascular. Medicii recomandă să ne odihnim, să consumăm alimente sănătoase şi să facem mişcare cel puţin o jumătate de oră în fiecare zi.

„Avem de a face cu agravare unor boli cronice, apoi scăderea imunităţii şi creşterea suscetibilităţii la infecţii diverse. Persoanele cu alergii sau cu un astm bronşic pot să aibă mai multe probleme decât de obicei”, a explicat Bogdan Mincu, doctor în ştiinţe medicale.

Recent Posts

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

7 ore ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

8 ore ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

8 ore ago

INSP: Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023-28 aprilie…

9 ore ago

80% în plus la PENSII. BONUS pentru anumite categorii de persoane

Pensionarii vor primi începând cu luna mai deciziile cu pensiile majorate, iar pensiile majorate şi…

9 ore ago

FOTO. Băieţelul vândut de familia din Gorj pe 500 de lei, adus înapoi din Germania

Băieţelul de şase ani din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia