marți, februarie 10, 2026
-3.6 C
București

Alertă meteo de la ANM: Viscol, polei, ninsori și vânt puternic (HARTĂ). Cum va fi vremea în București?

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis alertă meteo de tip Cod galben și portocaliu, valabile până luni, 29 decembrie, ora 10.

Potrivit ANM, pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, vântul va prezenta intensificări în regiunile estice, sud-estice și local în centru și sud-vest. Vitezele vor fi în general de 40-60 km/h, amplificând senzația de frig. Duminică, vântul se va intensifica în toată țara.

La munte, temporar vor fi rafale de peste 60-80 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă. În nordul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare.

Cantitățile vor fi mai mari în noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5-15 cm. Pe arii restrânse se va forma ghețuș sau polei.

Avertizare Cod galben de vreme rea

Prima avertizare Cod galben este valabilă în intervalul vineri, ora 14 – sâmbătă, ora 16. Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei și pe litoral, cu viteze de 50-70 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 70-80 km/h, iar în zona înaltă de 90-120 km/h, viscolind zăpada depusă.

A doua avertizare Cod galben este valabilă de sâmbătă, ora 16, până duminică, ora 2.00. Vântul va avea intensificări în nordul Moldovei și în vestul Olteniei, cu viteze de 50-70 km/h. În Carpații Meridionali și Orientali, vântul va prezenta intensificări mai mari în zona înaltă, unde vor fi rafale de 90-110 km/h, viscolind zăpada depusă.

A treia avertizare Cod galben este valabilă în perioada duminică, ora 2.00 – luni, ora 10. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 80-110 km/h, iar în Moldova și Transilvania viteza vântului va atinge 60-70 km/h, pe arii restrânse chiar 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare cu viteze în general de 50-60 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali. Se va depune strat de zăpadă de 10-15 cm, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în nord, centru și est, unde stratul de zăpadă va fi în general de 3-6 cm.

Cod portocaliu valabil până luni, ora 10

Cea mai severă avertizare este de tip Cod portocaliu, valabilă de duminică, ora 2.00, până luni, ora 10. În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110-130 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada va fi troienită.

Prognoza specială pentru București

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza specială pentru Capitală, valabilă între 26 decembrie, ora 10:00, și 29 decembrie, ora 10:00.

Municipiul București se va afla sub incidența unei informări meteorologice pentru intensificări ale vântului pe parcursul zilei de duminică.

În intervalul 26 decembrie, ora 10:00 – 27 decembrie, ora 08:00, în București cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu viteze de până la 30 km/h în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade, iar cea minimă de -6…-3 grade. În a doua parte a intervalului va fi ceață cu depunere de chiciură.

În intervalul 27 decembrie, ora 08:00 – 28 decembrie, ora 08:00, cerul va fi variabil, cu probabilitate mare de ceață sau nori joși dimineața. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 3 grade, iar cea minimă va fi de -5…-2 grade.

În intervalul 28 decembrie, ora 08:00 – 29 decembrie, ora 10:00, cerul va fi variabil la București, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40-45 km/h. Temperatura maximă va fi de 5-7 grade, iar minima de -4…-2 grade.

Prognoza meteo pentru prima lună a anului 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri estimările meteorologice pentru perioada 29 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026. Specialiștii ANM avertizează că va fi ger persistent în întreaga țară.

În intervalul 29 decembrie – 5 ianuarie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în întreaga țară. Abaterea termică negativă va fi ușor mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni. În rest, cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 5-12 ianuarie: vestul țării, cel mai afectat

Temperaturile medii vor rămâne sub normale la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului. Meteorologii estimează cantități ușor excedentare de precipitații în toate regiunile.

Săptămâna 12-19 ianuarie: frig moderat, ploi abundente

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 19-26 ianuarie: precipitații abundente în extracarpatice

În perioada 19-26 ianuarie, mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Ultimele știri

Subiecte

Citește și