Sari la conținut

Alexandru Rafila apel către clasa politică: haideți să nu mai mințim poporul! Cu ce măsuri vine acesta pentru a gestiona pandemia?

alexandru

Alexandru Rafila, Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și propunerea PSD-ului pentru funcția de Premier, face apel la clasa politică pentru mai multă transparență privind gestionarea pandemiei. Acesta a declarat chiar că nu excluse posibilitatea unui nou lockdown.

”Dacă eu aș fi premierul României, nu aș putea să îmi asum să mint. Adică nu aș putea să spun că situația este roz și că nu vom face lockdown. Mi se pare că ceea ce s-a întâmplat și în campania electorală și după campania electorală, foarte multă bravadă, foarte multe cuvinte bombastice care nu își au locul.

Trebuie să fim decenți, reținuți, iar când facem aprecieri, să le facem după ce reflectăm foarte bine. Nu să garantăm, de exemplu, în vinerea dinaintea alegerilor, domnul prim-ministru garanta sută la sută că nu vom avea lockdown în România. În loc să spună ”guvernul și-a făcut treaba, cifrele reale sunt acestea, legate de pandemie, și vom lua măsuri încât să protejăm cetățenii”, cred că ăsta era răspunsul corect în funcție de context.

Din dorința unui populism exagerat probabil, a dat garanții în ghilimele pe care nimeni nu le poate da!”, a declarat Alexandru Rafila.

Cu privire la această situație, și secretarul de stat Raed Arafat a făcut în cursul zilei de ieri o serie de lămuriri:

„S-a văzut că 14 zile nu sunt suficiente (pentru o reducere a ratei de infectare care să facă posibilă ieşirea din carantină a unei localităţi, n.r.). Au fost necesare între 21 şi 29 de zile (…) Acest lucru nu putea avea loc decât cu sprijinul populaţiei. Vreau să mulţumesc celor care au participat cu noi în acest efort (…) Sibiu a intrat în carantină pe 16 noiembrie cu 13,43 la mie şi a ieşit în 13 decembrie, cu 4,86 la mie. La Zalău, s-a intrat cu 9,96 şi s-a ieşit cu 3,52. Similar, la Bistriţa, la Baia Mare”, a menţionat Raed Arafat.

Arafat: Nu există ‘petrecere discretă’ cu multe persoane, de Sărbători. Vin colegii mei de la ordine publică şi iau cele mai severe măsuri

„Cât mai puțin contact, cât mai puţină mobilitate şi portul măştii (sunt recomandate în această perioadă) Am văzut invitaţii la petrecerii: ‘Veniţi că va fi petrecere discretă şi nu va vedea nimeni’. Nu există aşa ceva! În secunda în care aceste petreceri se organizează şi se află de ele, eu sunt convins că vor interveni şi vor lua măsurile cele mai serioase împotriva celor care le organizazază colegii mei de la ordine publică. E un risc major în aceste zile să organizăm petreceri şi dansuri în timpul sărbătorilor. Mai degrabă, să facem sărbători mai restrânse anul acesta şi să putem să ne bucurăm mai bine de ele anul viitor”, a spus Raed Arafat.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel