sâmbătă, mai 28, 2022

Alexandru Rafila: „Avem cea mai mare rată de suicid în rândul copiilor și adolescenților, în 2021”.

Radu Szakely, consilier al ministrului Educației, a adus în prim plan un subiect de o importanță colosală privind sănătatea mintală a tinerilor din România. Acesta a declarat că ministrul Educației a primit o informare cu privire la un aspect din ce în ce mai îngrijorător. Muți copii cărora le-a fost închis contul de Roblox au amenințat că se sinucid.

Te-ar mai interesa: Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sân...

„Poliţia Română a primit informaţii din partea partenerilor din străinătate care controlează platforma Roblox, că în România, într-unul din jocurile de pe această platormă care s-au traduce ca simulare a sinuciderii sunt înregistraţi şi foarte mulţi minori români, majoritatea din Bucureşti.

Și atunci Poliţia Română a considerat necesar să informeze Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti de existenţa acestui risc pentru copiii din sistemul de învăţământ. Iar Inspectoratul a solicitat unităţilor de învăţământ ca prin diriginţi, profesori, învăţători, să discute cu părinţii astfel încât să le atragă atenţia asupra acestui risc, fără însă a populariza informaţia prea mult pentru că nu dorim să ajungă la copii, ci la părinţi, pentru a avea un rol preventiv”, a declarat consilierul de la Ministerul Educaţiei, potrivit news.ro.

Te-ar mai interesa: Primarul Capitalei, „proiect minune” realizat după...

Alexandru Rafila: „Avem cea mai mare rată de suicid în rândul copiilor și adolescenților, în 2021”

În același timp, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, în cadrul unei conferințe susținută în Prahova, că, din păcate, în anul 2021, România a înregistrat cea mai mare rată a suicidului la copii și adolescenți.

„Avem în continuare probleme mari, cea mai mare rată de suicid în rândul copiilor şi adolescenţilor, înregistrată în anul 2021. Suntem responsabili pentru sănătatea lor şi încercăm să facem în aşa fel încât să păstrăm un balans între sănătatea publică şi modul de dezvoltare armonioasă a acestor copii”, a declarat Alexandru Rafila.

Te-ar mai interesa: Cazul halucinant a medicului care a anunțat variol...

În funcţie de evoluţia epidemiologică, vor fi luate măsuri care să reducă viteza de transmitere a virusului SARS-CoV-2, a subliniat Rafila, adăugând că aceste măsuri vor fi luate pentru o perioadă determinată, în aşa fel încât să nu fie afectate viaţa economic, socială „şi cel mai grav, sănătatea copiilor”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private