Sari la conținut

Alexandru Rafila caută sprijin anti-corupţie la Washington. Cum vrea să combată actele de corupţie din sistemul medical românesc

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alexandru Rafila

Din cuprinsul articolului

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete se află la Washington, unde au programate mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai Guvernului SUA, pe tema reducerii fenomenului corupţiei în sistemul de achiziţii publice.

Ministrul va semna până la sfârşitul anului un memorandum de colaborare cu Departamentul de Justiţie al SUA pentru consolidarea măsurilor de prevenire a corupţiei în domeniul medical din România.

”Miza colaborării dintre Ministerul Sănătăţii şi Departamentul de Justiţie din Statele Unite este aplicarea unor bune practici anti-corupţie la nivelul întregului sistem de achiziţii publice în domeniul sănătăţii.

Momentul este crucial, pentru că ministerul nu a gestionat niciodată, în istorie, atât de multe programe de investiţii în infrastructura spitalicească.

Fonduri din PNRR, fonduri de la Banca Mondială, programe de finanţare de la Banca Europeană de Investiţii şi, bineînţeles, investiţii directe din bugetul ministerului. Proiectele sunt complexe şi investiţiile trebuie să se realizeze rapid şi corect”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit News.ro.

Seminarii despre practici anticorupţie

Ministerul Sănătăţii organizează deja, în parteneriat cu Departamentul de Justiţie al SUA şi cu OMS o serie de workshop-uri despre practici anticorupţie în gestionarea fondurilor internaţionale. Primul eveniment dintr-o serie de şase a avut loc acum două săptămâni la Timişoara, cu participarea mai multor experţi din domeniu, inclusiv din partea FBI.

Colaborarea ministerului cu Departamentul de Justiţie al SUA a debutat în aprilie 2023. Secretarul de stat Rogobete a participat la un curs intensiv la sediul Departamentului de Justiţie din SUA, pentru managementul fondurilor internaţionale şi metodele de limitare a corupţiei în achiziţiile publice guvernamentale, în calitatea sa de responsabil pentru derularea investiţiilor din programul PNRR.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel