Sari la conținut

Alexandru Rafila: „Copiii sub 12 ani ar trebui scutiți de certificatul verde! Sunt aproape două milioane în această situaţie”

Alexandru Rafila: „Copiii sub 12 ani ar trebui scutiți de certificatul verde! Sunt aproape două milioane în această situaţie”.

Certificatul verde a devenit, de astăzi, obligatoriu pentru accesul la diferite evenimente. Acesta se va impune în cazul în care rata de incidență depășește 3 la mia de locuitori. Specialiștii susțin că această măsură este necesară pentru a limita răspândirea variantei Delta. Pentru că are o contagiozitate ridicată, acest lucrur presupune că se poate transmite foarte ușor de la persoană la persaoană.

Reprezentatntul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a atras atenția că minorii cu vârsta mai mică de 12 ani ar trebui să fie scutiţi de prezentarea certificatului verde electronic. Comisia Europeană nu a făcut recomandări pentru această categorie de vârstă, din moment ce nu este posibilă vaccinarea copiilor sub 12 ani.

Alexandru Rafila: „Copiii sub 12 ani ar trebui scutiți de certificatul verde!”

„Sunt câteva lucruri care nu sunt în regulă apropo de modul în care va fi utilizat acest certificat verde şi vă spun acest lucru pentru că recomandări ale Comisiei Europene sau practica din ţările europene nu este respectată, în sensul că nu există nicio precizare referitoare la copiii cu vârsta mai mică de 12 ani.

Copiii cu vârsta mai mică de 12 ani ar trebui să fie scutiţi de prezentarea acestor certificate sau lucrurile legate de testare pentru că nici din punct de vedere practic nu este posibilă testarea a milioane de copii”, a punctat Alexandru Rafila.

„Cei care își doresc să-și protejeze familia, ar trebui să se vaccineze”

Mai mult de atât, România nici nu ar putea testa copiii sub 12 ani deoarece nu are această capacitate.

„O familie, părinţii sunt vaccinaţi, au un certificat verde, vor să meargă copilul lor la cofetărie sau vor să meargă la un film sau vor să meargă să vadă un spectacol de teatru pentru copii, nu pot face acest lucru decât dacă copilul lor este testat.

Ori lucrul ăsta gândiţi-vă că sunt aproape două milioane de copii în această situaţie, ar însemna să putem să îi testăm de trei ori pe săptămână. Deci cam 5-6 milioane de teste săptămânal, în condiţiile în care în momentul de faţă numărul de teste care se face săptămânal la nivel naţional pentru toate categoriile e de vreo 350.000”, a declarat Rafila.

Medicul spune şcolile ar trebui să rămână deschise, chiar dacă crește numărul cazurilor, iar cursurile ar trebui să se facă în continuare față în față. Soluția pentru acest lucru este ca adulții să se vaccineze.

Soluţia asta este ca toţi cei care îşi doresc să îşi protejeze copiii şi să aibă copiii la şcoală cât mai mult timp, ar trebui să opteze, în familie pentru vaccinare. Eu aşa văd lucrurile. Acasă nu te duci cu certificatul verde. Acasă te duci şi vrei să ai grijă de cei apropiaţi ţie”, a spus Alexandru Rafila.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: