Sari la conținut

Alexandru Rafila știe când și cum vom reveni la normalitate. „Această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri va mai dura circa 45 de zile”

Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), preconizează că valul trei al pandemiei de coronavirus va mai dura aproximativ 45 de zile.

Dr. Rafila este de părere că ne vom putea reîntoarce la o viață normală începând cu toamna acestui an.

Alexandru Rafila știe când vom reveni la normalitate

„Eu cred că această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale şi aşa mai departe va mai dura circa 45 de zile. Aşa zisul al treilea val. Iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă, la sfârşitul lunii septembrie, octombrie”, a spus Rafila.

Cum vom reveni la normalitate. „Campania de vaccinare trebuie să funcţioneze bine din două puncte de vedere”

Alexandru Rafila a declarat, potrivit Prima TV, că românii trebuie să meargă în continuare să se vaccineze pentru a reuși în septembrie, octombrie, reducerea numărului de infectări. Acesta a mai spus că, în viitorul apropiat, capacitatea de vaccinare trebuie să ajungă la cel puțin 100.000 de persoane pe zi. Inclusiv sâmbăta şi duminica.

„Dacă campania de vaccinare va continua să funcţioneze bine din două puncte de vedere. Primul, creşterea capacităţii de vaccinare la minim 100.000 de persoane pe zi inclusiv sâmbăta şi duminica (…)

Și al doilea, să avem aderenţa la vaccinare. Pentru că e un pericol evident dacă oamenii vor fi prost informaţi, minţiţi, tensionaţi şi aşa mai departe, există acest risc al lipsei de aderenţă la vaccinare. Adică degeaba ai vaccin dacă oamenii nu se vaccinează”, a mai spus reprezentantul României la OMS.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel