Sari la conținut

Alexandru Rafila: va ajunge sau nu vaccinul Moderna în România? Cine sunt vinovații?

Alexandru Rafila, despre sacrificarea sistemului de învățământ în contextul pandemiei

În cadrul unui interviu televizat, Alexandru Rafila a discutat despre vaccinul Moderna și posibilitatea ca acesta să ajungă și în România.  Acesta își manifestă reținerile, spunând că vaccinul este produs de americani și rezervat pentru aceștia.

Vaccinul Moderna

Alexandru Rafila: „Vaccinul a fost anunțat, dar înca nu e autorizat. Cel care se păstreaza la frigider și e mai ușor de administrat nu cred că va veni la noi, este produs în SUA și este rezervat pentru SUA, de la Moderna”.

Alexandru Rafila: „Dacă ne gândim la vaccinarea HPV care a fost compromisă în 2008 din cauza unei greșeli a Ministerului Sănătății… Eu de multe ori m-am vaccinat live ca să spun așa, chiar și anul trecut am făcut asta, și imediat au venit mesaje: „Te-ai vaccinat cu ser fiziologic, te-ai vaccinat cu altceva?” Sunt diferențe pentru că virusul gripal evoluează, imunitatea pe care o generează e de scurtă durată, de 6 luni, așa că revaccinarea e necesară”.

Situația politică din acest moment

În ceea ce privește situația politică și conducerea spitalelor, Rafila comentează: „Practic, autorități locale sunt PSD, PNL și UDMR. Mie mi se pare că e o politizare excesivă a acestei discuții. Managementul e important, nu e important cine e proprietarul spitalului, proprietarul are datoria să ajute managementul. Sunt probleme de natură medicală, de natură tehnică, trebuie să existe o echipă managerială, care să ofere stabilitate. Au fost 6 manageri de la PSD și 2 de la PNL. Nu cred că face bine pentru viitor, ca perspectiva, încercarea de diabolizare a PSD”.

Rafila subliniează în nenumărate rânduri că pacienții nu au culoare politică, motiv pentru care trebuie să se acorde atenție acestora și nu intereselor de ordin politic.

Rafila a abordat și subiectul împărtășaniei cu aceeași linguriță la Biserică

„O parte din biserica ortodoxă din România crede că lingurița nu transmite virusul la împărtășanie. Eu cred în faptul că un contact repetat cu un obiect care poate fi contaminat de o persoană infectata poate duce la transmiterea infecției. Te împărtășești tu, lingurița e un vehicul”, a declarat Rafila.

În ceea ce privește evoluția pandemiei în România, Alexandru Rafila a ținut să sublinieze:

„Noi nu putem să fim la o evoluție foarte diferită de ce se întâmplă la nivel european. Pot exista intervale de decalaj, noi am insistat că suntem pe valul 1, după toți au concluzionat că suntem în valul 2. Părerea mea e că vom mai avea creșteri până spre sfârșitul acestui an, depinde și ce măsuri se vor mai lua, dacă se vor mai lua măsuri suplimentare.

Transportul în comun, de exemplu, e principala sursă de răspândire, mai ales în orașele mari, persistă aglomerația în orele de vârf. Numărul de infecții va continua să aibă un trend crescător, poate în mod accelerat, trebuie să ne gândim la strategia de testare. Se testează mai mult când sunt mai multe cazuri. Trebuie să facem dublu testărilor, undeva la 70.000, dacă înainte făceam 35.000”.

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel