Sari la conținut

Alimente recomandate vârstnicilor care nu mai văd bine

Atât tinerii cât și persoanele în vârstă pot avea probleme legate de sănătatea ochilor. Problemele de vedere întâlnite la vârstnici au cauze extrem de diferite. De exemplu, spun specialiștii, cea mai frecventă cauză de orbire este degenerarea maculară care este asociată cu înaintarea în vârstă, urmată de glaucom și de modificările ulterioare datorate diabetului zaharat – retinopatie diabetică – și cataractă.

O serie de legume și fructe au însă beneficii considerabile asupra sănătății ochilor și pot ajuta în cazul unor boli oculare.

De exemplu, spun specialiștii, sunt studii care au demonstrat importanța carotenoidelor, în special luteina și zeaxatina, dar și a vitaminei A, care protejează macula – zona cu cea mai clară viziune a retinei. Toate aceste substanțe se află în fructe și legume verzi, precum sunt spanacul, guliile, morcovii. Dar și antioxidanți precum sunt zincul, vitamina C s E pot reduce riscul de degenerescență maculară. În plus, consumul regulat de fructe și legume proaspete are efecte benefice asupra opacității cristalinului.

De asemenea, bune sunt și citricele, uleiurile vegetale, nucile, cerealele integrale, carnea de pasăre, produsele lactate.

De asemenea, peștele fiind bogat în acizi grași Omega 3 sunt buni pentru sănătatea ochilor. Consumă cât mai mult ton, somon, păstrăv, macrou sau sardine.

Semințele bogate în Omega 3, precum sunt cele de chia, de in sau cele de cânepă au vitamina E și sunt benefice ochilor.

Și cartofii dulci conțin beta-caroten exact ca morcovii, fiind și ei o sursă de vitamina E antioxidantă.

Carnea de vită fiind bogată în zinc este indicată celor care au probleme legate de vedere. Sunt studii care arată că zincul poate contribui la întârzierea pierderii vederii asociate cu înaintarea în vârstă.

Ouăle sunt o excelentă sursă de luteină și zeaxantină, care pot reduce riscul de pierdere a vederii datorată vârstei. Ouăle sunt de asemenea surse bune de vitamine C și E și zinc.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel