Sari la conținut

Alimente periculoase. Cine le mănâncă des, moare mai repede

alimente
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
oboseala este cauzata de

Consumul de proteine slabe, cum ar fi cele din nuci, carne de pui și pește reduce riscul de deces, spre deosebire de consumul de carne roșie, ouă și produse lactate care poate spori acest risc, susține studiu realizat de cercetători de la Universitatea Harvard, citat de agenția France Presse.

Publicat luni în ‘Journal of the American Medical Association’ (JAMA), studiul a fost realizat pe mai mult de 130.000 de persoane timp de trei decenii. Rezultatele confirmă ceea ce mulți profesioniștii din domeniul sănătății spun de zeci de ani, dar aduce și câteva surprize. De exemplu, consumul de carne roșie sau alte proteine grase cum ar fi ouăle și brânza nu crește riscul de deces în rândul persoanelor sănătoase.

„Așteptările cu privire la impact sunt mai puțin importante în grupul de persoane cu un stil de viață sănătos, dar nu și la acela la care această legătură dispare complet”, a declarat Mingyang Song , cercetător la Massachusetts General Hospital și coautor al studiului.

Cu toate acestea, studiul spune că persoanele care beau mult alcool, care sunt supraponderale, fumează sau nu practică activitatea fizică sunt susceptibile de a avea un risc de deces crescut în caz de consum excesiv de proteine și de grăsime.

„Când ne-am uitat mai îndeaproape la date, am constatat că grupul de persoane cu un stil de viață nesănătos a consumat mai multă carne roșie, ouă și produse lactate bogate în materii grase, în timp ce grupul de persoane cu un stil de viață sănătos consumă mai mult pește și păsări de curte”, a dezvăluit cercetătorul.

Proteinele cu cel mai mare risc se găsesc în carnea roșie, inclusiv în carne de vită și de porc. Studiul recomandă să fie preferate proteinele care se găsesc în pâine, cereale, paste, fasole, nuci și legume, mai notează AFP.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel