Sari la conținut

Alimente şi băuturi pe care ar trebui să le evitaţi în zilele călduroase

Pe măsură ce gradele cresc în termometre se simte nevoia unei schimbări în alimentaţia zilnică. De cele mai multe ori, unele alimente care în alte anotimpuri nu ne creează probleme, vara, ne pot afecta starea de sănătate.

Pentru a ne menţine organismul sănătos, în perioada verii alimentaţia trebuie să fie una uşoară, echilibrată, bogată în legume şi fructe. Aşadar, vă spunem care sunt alimentele sănătoase şi cele pe care trebuie să le evitaţi în zilele caniculare.

Mezelurile

Mezelurile conţin foarte multe grăsimi, şorici şi sare, aşa că sunt total interzise mai ales acum, pe timpul verii. Mai mult, consumul de mezeluri poate duce la apariţia hipertensiunii arteriale, a bolilor cardiovasculare sau a afecţiunilor hepatice.

Grăsimile rele

Şi carnea, mai ales aceea cu un conţinut mare de grăsime, trebuie exclusă din meniu. Consumul de grăsimi pe timp de vară poate duce la stări de leşin, aşa că se recomandă ca în zilele foarte călduroase, când trebuie să ieşiţi afară din casă, să renunţaţi în totalitate la alimentele grase, chiar şi la salatele preparate cu ulei. Dar nu renunţaţi şi la grăsimile bune! Acestea sunt, în general, grăsimile de origine vegetală şi cele care se găsesc în peşte. Se recomandă ca peştele să fie preparat la abur, asortat cu legume de sezon, pentru echilibrarea organismului pe perioada verii.

Prăjelile

Mai ales în zilele toride trebuie să renunţaţi la prăjeli şi la preparatele bogate în calorii, pentru a avea o digestie uşoară. Prăjelile sunt foarte grele pentru stomac şi ficat, mai ales în zilele caniculare. Toxinele rezultate în urma prăjirii alimentelor sunt greu de eliminat din corp, astfel că organismul luptă mai mult pentru a se acomoda cu căldura. Toxinele neeliminate din organism dau stări de oboseală, dureri de cap sau stări de nervozitate.

Ciorbele grase

Dacă în perioada iernii, din când în când mai putem mânca şi alimente mai grase, vara acestea trebuie înlocuite în totalitate cu unele uşoare. Aşadar, înlocuiţi ciorbele grase cu supe uşoare din legume proaspete, asezonate cu ierburi proaspete şi aromate.

Cafeaua

Mai ales în zilele toride, cafeaua servită dimineaţa poate da anumitor persoane stări de nervozitate, astenie, comportament extrem de nociv în zilele călduroase. Cafeina poate creşte tensiunea arterială, iar dacă este consumată dimineaţa scade drastic absorbţia mineralelor în organism. Cafeaua servită înainte de micul dejun reduce şi capacitatea de reglare a glicemiei, caz în care căldura excesivă sau expunerea la soare poate da stări de leşin.

Alcoolul

Consumul de alcool este total interzis în zilele caniculare. Chiar şi un pahar cu bere sau cu vin servit în timpul mesei poate afecta funcţiile creierului, astfel că pot apărea stări de disconfort psihic. Totodată, alcoolul consumat în zilele toride scade procentul de calciu în sânge, astfel că pot apărea stări de leşin şi crize de hipocalcemie.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel