Sari la conținut

Alimentele care cresc riscul de Alzheimer și demență. Interzise după 40-50 de ani

Alzheimer
Sursă foto: pixabay
Alzheimer

Din cuprinsul articolului

Alimentația este esențială pentru buna funcționare a organismului. Astfel, orice persoană trebuie să știe câteva reguli de bază pentru a evita riscurile pe care o alimentație nepotrivită le aduce.

Vârsta contează foarte mult când vine vorba despre alimentație. În timp ce înaintăm în vârstă, anumite alimente care erau benefice în tinerețe ne sunt acum interzise.

De ce? Răspunsul este foarte simplu. Corpul nostru este mereu în mișcare, iar nevoile de modifică odată cu trecerea timpului. Astfel, anumite alimente care ne ajutau să ne dezvoltăm și să ne hrănim corpul nu mai sunt, la vârste înaintate, bune pentru organism.

Dulciurile, spre exemplu susțin dezvoltarea și funcționarea creierului până la o anumită vârstă. Consumate după 40-50 de ani, dulciurile care conțin zahăr rafinat pot fi un adevărat pericol, deoarece cresc riscul de Alzheimer și demență.

Alimentul interzis după 40-50 de ani

Simona Carniciu, medic, a vorbit la Antena 3 despre consumul zahărului după 40-50 de ani.

Primul exemplu – şi cel mai îndrăgit dintre alimente – și anume categoria de dulciuri poate fi permisă, fără probleme, o dată pe zi, chiar de două ori, în cantităţi mai mici, la vârsta când suntem copii, în creştere, adolescenţi. În schimb, acest obicei se împuținează şi chiar nu prea mai este indicat la vârsta adultă şi, în niciun caz, după 40-50 de ani, când nu doar metabolismul se schimbă, ci şi modul de utilizare sau beneficiul fiecărui nutrient.

Mă refer, de exemplu, la zahăr, chiar dacă este în exces sau nu, el nu mai aduce beneficii creierului, aşa cum ar trebui, ci dimpotrivă. Creşte riscul de boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer sau demență. Acestea ar fi foarte indicat să nu le mai consumăm, după 40-50 de ani.

Dar, cum plăcerea este mare, sunt ferm convinsă că, dacă gustăm, nu se întâmplă absolut nimic. Important este să fim atenţi doar să gustăm şi să nu ne lăsăm pradă plăcerii. Mai ales pentru că, în momentul în care vârsta creşte, mă refer în special după 40-50 de ani, noi trebuie să avem grijă să fim mult mai bine hidrataţi, să fin atenți la apa pe care o consumăm şi care este deosebit de importantă”, a explicat Simona Carniciu, potrivit sursei citate.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel