Sari la conținut

Alimentele de sezon care întăresc imunitatea, în această perioadă

sistemul imunitar

În pandemie, am înțeles cu toții cât de importantă e rezistența organismului în fața virusurilor care nu au încă un tratament eficient. Un element extrem de important pentru a ne crește imunitatea este alimentația. Așa că, românii au devenit din ce în ce mai preocupați de calitatea alimentelor pe care le consumă. 

Dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, doctor în medicină, acreditată de Federația Mondială a Obezității ne-a explicat cum au fost ultimele luni, pentru pacienții cu care se întâlnește și ce avem de făcut, din punct de vedere alimentar, ca să ne menținem sănătoși și la o greutate optimă.

Doctorul Zilei: Au devenit românii mai atenți la alimentele pe care le consumă, odată cu pandemia?

Dr. Mihaela Posea: Ultimele luni au adus mai multe valuri de schimbare în obiceiurile alimentare ale românilor. Dacă în lunile aprilie și mai am inventat nenumărate rețete pentru a consuma proviziile adunate în casele pacienților noștri, au urmat goana după creșterea imunității organismului și pe de altă parte de frica legată de obezitate, care s-a accentuat în ultima perioadă.

Mulți dintre oameni au realizat că au nevoie să fie mai atenți cu alimentele pe care le consumă pentru că pandemia a venit cu restricții de circulație care au însemnat opțiuni reduse de activitate fizică. Pot să spun că pacienții din clinica noastră au învățat ce să mănânce în pandemie. Fiind alături de ei, săptămână de săptămână, am reușit să trecem împreună peste această perioadă plină de necunoscut. Sunt mai cumpătați, mai organizați, mai planificați.

Doctorul Zilei: Ce preocupări au în legătură cu alimentația? Vor ca hrana să fie mai sănătoasă sau mai săracă din punct de vedere caloric?

Dr. Mihaela Posea: Discuțiile cu pacienții noștri, în legătură cu alimentația, sunt despre cum să mănânce sănătos și să slăbească în același timp sau să îi ajute în menținerea stării de sănătate. Avem alimente sănătoase, bogate în vitamine, minerale și fibre, dar și sărace în calorii: legumele. Și este sezon de roșii, ardei (care este cel mai bogat aliment în vitamina C) castraveți, vinete, dovlecei, varză. De multe ori, pacienții vor minuni: să mănânce un anumit aliment și să slăbească sau să excludă anumite alimente (și cel mai des se exclude pâine, dar se înlocuiește cu covrigi) și să aibă o greutate mai mică. Cred că o alimentație diversificată (personalizată, în funcție de nevoile energetice ale fiecărui pacient) este cheia către o viață sănătoasă.

Doctorul Zilei: Odată cu petrecerea unei perioade mai lungi de timp în casă, mulți s-a apucat de gătit, pe rețelele de socializare e plin de rețete. Care sunt avantajele și dezavantajele atenției pe care o primește mâncarea în ultimul timp?

Dr. Mihaela Posea: Gătitul acasă are multe avantaje: știm ingredientele, știm cantitățile, avem încredere că e proaspăt. Pe de altă parte, dacă gătim dulciuri, dezavantajul este că vom vedea repede o schimbare a greutății, și de cele mai multe ori, nu este așa cum ne-o dorim. Pentru că a fost și încă este o perioadă plină de incertitudini, multă lume folosește mâncarea ca pe un prilej de relaxare, de calmare. De multe ori cantitățile gătite întrec necesarul nostru și pentru că ne este milă de munca depusă în prepararea ei, nu aruncăm mâncarea și preferăm să consumăm cantități mai mari doar pentru a nu se strica în frigider.

Doctorul Zilei: La începutul pandemiei, mulți și-au făcut stocuri de mâncare de teamă că vor rămâne fără. Cum s-a schimbat percepția între timp? Suntem mai atenți la calitate decât la cantitate?

Dr. Mihaela Posea: Da, cred că această pandemie ne-a dat timp și de a reflecta la viitorul nostru și la ce este important pentru noi. Cazurile de îmbolnăvire printre prieteni, cunoștinte sau chiar rude, pe mulți dintre noi ne-au conștientizat că oricând putem fi noi următorul pacient, prin urmare am încercat să facem tot ce ține de noi pentru a preveni acest lucru: am ascultat sfaturile autorităților și ne-am preocupat sa avem o alimentație sănătoasă. Am învățat să alegem alimente de calitate, în cantitățile necesare.

Doctorul Zilei: Care este profilul pacientilor care vin in clinica? Ce ii motiveaza sa slabeasca in aceasta perioada?

Andreea Vasile, directorul clinicii Smart Nutrition: În ultima vreme, pacienții care vin în clinică par a încerca să își reia viața, să se gândească mai cu încredere la viitor. Vor să slăbească într-un mod sănătos, vor să învețe cum să mănânce sănătos, cum să combine alimentele astfel încât să obțină beneficiile cele mai mari pentru starea de sănătate. Au înțeles importanța ajutorului unui medic specialist, consideră investigațiile de metabolism importante și nu sunt dispuși să își sacrifice sănătatea pentru a atinge o greutate sănătoasă.

Alimentele de sezon care întăresc imunitatea

Doctorul Zilei: Câteva sfaturi: cum putem ține în frâu senzația de foame, mai ales că stăm mai mult acasă, mai aproape de frigider?

Doctorul Zilei: Cred că dacă respectăm un orar de mese și un regim alimentar echilibrat, senzația de foame nu apare. De obicei, ea ne chinuie atunci când sărim peste mese sau mâncăm mai puțin decât avem nevoie. Dacă însă ceea ce ne duce la frigider nu este senzația de foame, ci mai degrabă o stare de plictiseală, nervozitate, supărare, cel mai bine ar fi să încercăm să depistăm care este adevăratul motiv pentru care mă duc în bucătărie. Cunoscând acest lucru pot să îl corectez: apelez la un medic nutriționist-diabetolog care să mă învețe un stil de viață sănătos (dacă mă duc pentru că mi-era foame) sau apelez la câteva ședințe de psihoterapie (dacă folosesc mâncarea ca să obțin plăcere, relaxare).

„Mulți dintre pacienții noștri descoperă că mâncatul emoțional sau cel compulsiv se tratează și ca rutinele alimentare formate în timp și care îi fac să se întoarcă la o greutate nesănătoasă se pot sparge. Secretul este ca acestea să fie tratate de un specialist sau de o echipă de specialiști, pentru ca scăderea în greutate să se mențină pe termen lung. Echipa cu care lucrăm noi este formată din medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, psihoterapeut și medic psihiatru”, afirmă Andreea Vasile, directorul clinicii Smart Nutrition.

Doctorul Zilei: Pe ce alimente să ne bazăm în această perioadă în care avem nevoie de un sistem imunitar puternic dar nu vrem să acumulăm kilograme în plus?

Doctorul Zilei: Sistemul imunitar se construiește în timp, dintr-un regim alimentar echilibrat, care să cuprindă legume, surse de proteine (carne slabă, ouă, pește și fructe de mare, lactate și brânzeturi) și surse de carbohidrați (pâine integrală, cereale integrale, paste integrale, orez integral, fructe, cartofi, mamaligă/porumb, griș/găluști, fasole boabe, linte, năut). Este început de toamnă și avem numeroase legume și fructe de sezon pe care le putem consuma proaspete, ca să avem cât mai multe vitamine și minerale din ele. Un medic specialist poate realiza o analiză nutrițională a alimentației pacientului pentru îl îndrumă către un aport echilibrat de macronutrieți și unul optim de micronutrienți.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel