Sari la conținut

Alimentul-medicament care vindecă ficatul, întărește imunitatea şi elimină toxinele

Alimentul-medicament care vindecă ficatul, întărește imunitatea şi elimină toxinele. Păstura pe care o găsim în stupul de albine este ruda mai bogată în calităţi a polenului. Albinele recoltează grăuncioarele de polen din flori şi le depozitează în celulele din faguri.

După depozitare, polenul este tasat şi frământat de albină până formează o masă compactă. Albina pleacă apoi din nou la cules, aduce iar polen, îl pune peste cel deja existent şi tasează din nou. Operaţiunea aceasta se repetă până când celula fagurelui este umplută pe trei sferturi. Peste acest preparat, albinele adaugă miere, apoi acoperă cu un strat fin de ceară. După 30 de zile de conservare în stup, putem spune că avem păstura – care este polenul adunat din flori şi îmbunătăţit cu substanţe secretate de albine, cu cantităţi mici de miere, microorganisme şi păstrat în condiţii de temperatură şi umiditate ridicate.

Alimentul-medicament care vindecă ficatul, întărește imunitatea şi elimină toxinele

Păstura mai este numită şi „pâinea albinelor”, pentru că aceasta este chiar substanţa cu care este hrănit puietul din stup. Este un produs complex, căci are în conţinutul său toate vitaminele, 27 de minerale şi oligoelemente, zaharuri reducătoare (maximum 25%), lipide, proteine (minimum 20%), aminoacizi, o componentă antibiotică, un factor de creştere, hormoni naturali şi enzime.

Alimentul-medicament. Păstura este de mare ajutor pentru persoanele cu anemii, pentru cele cu afecţiuni hepatice (hepatite acute sau cronice, ciroze umede sau uscate), cu afecţiuni ale tranzitului intestinal sau reumatism. Este recomandată pentru copiii care suferă de rahitism sau care au probleme în dezvoltare. Are o influenţă excelentă şi asupra sistemului nervos, comportându-se ca un ajutor de nădejde în perioadele de stres, surmenaj, suprasolicitare sau în cazuri de nevroze şi depresii. Poate fi folosită şi pentru a scăpa de insomnii.
Păstura combate tulburările de metabolism, obezitate, anorexie şi pierdere în greutate. Este un bun adjuvant şi pentru cei care încearcă să scape de ulcer. Bărbaţii pot apela la această substanţă pentru creşterea potenţei sexuale. Doamnele o vor găsi în compoziţia mai multor creme şi tratamente din industria cosmetică.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel