sâmbătă, martie 14, 2026
4.7 C
București

Alimentul-minune care vindecă ficatul şi sistemul imunitar şi elimină toxinele

Păstura pe care o găsim în stupul de albine este ruda mai bogată în calităţi a polenului. Albinele recoltează grăuncioarele de polen din flori şi le depozitează în celulele din faguri. După depozitare, polenul este tasat şi frământat de albină până formează o masă compactă. Albina pleacă apoi din nou la cules, aduce iar polen, îl pune peste cel deja existent şi tasează din nou. Operaţiunea aceasta se repetă până când celula fagurelui este umplută pe trei sferturi. Peste acest preparat, albinele adaugă miere, apoi acoperă cu un strat fin de ceară. După 30 de zile de conservare în stup, putem spune că avem păstura – care este polenul adunat din flori şi îmbunătăţit cu substanţe secretate de albine, cu cantităţi mici de miere, microorganisme şi păstrat în condiţii de temperatură şi umiditate ridicate.
Păstura mai este numită şi „pâinea albinelor”, pentru că aceasta este chiar substanţa cu care este hrănit puietul din stup. Este un produs complex, căci are în conţinutul său toate vitaminele, 27 de minerale şi oligoelemente, zaharuri reducătoare (maximum 25%), lipide, proteine (minimum 20%), aminoacizi, o componentă antibiotică, un factor de creştere, hormoni naturali şi enzime.

Păstura este de mare ajutor pentru persoanele cu anemii, pentru cele cu afecţiuni hepatice (hepatite acute sau cronice, ciroze umede sau uscate), cu afecţiuni ale tranzitului intestinal sau reumatism. Este recomandată pentru copiii care suferă de rahitism sau care au probleme în dezvoltare. Are o influenţă excelentă şi asupra sistemului nervos, comportându-se ca un ajutor de nădejde în perioadele de stres, surmenaj, suprasolicitare sau în cazuri de nevroze şi depresii. Poate fi folosită şi pentru a scăpa de insomnii.
Păstura combate tulburările de metabolism, obezitate, anorexie şi pierdere în greutate. Este un bun adjuvant şi pentru cei care încearcă să scape de ulcer. Bărbaţii pot apela la această substanţă pentru creşterea potenţei sexuale. Doamnele o vor găsi în compoziţia mai multor creme şi tratamente din industria cosmetică.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 16-22 martie. Zodia care primește un semn puternic din partea destinului

Săptămâna 16–22 martie aduce una dintre cele mai dinamice...

Semnele din gură care pot anunța un cancer de colon. Dentist: „Nu ar trebui ignorate”

Unele probleme aparent banale din cavitatea bucală ar putea...

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

Medicul Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean de Urgență Timișoara și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Doctor: Cine NU ar trebui să consume miere la răceală

Mierea este adesea considerată unul dintre cele mai bune...

Tonic pentru vasele de sânge – rețeta mănăstirească recomandată de Lidia Fecioru

Elixirul natural care întărește imunitatea și curăță vasele de...

Medicul avertizează: când mierea agravează răceala în loc să o amelioreze

Medicul avertizează: Mierea este un antibiotic natural, dar prezintă...

Citește și