Sari la conținut

Alina Bădic, horoscop 17-23 martie. Zodia care primește o lecție de destin foarte puternică, „o descărcare tipică de karmă de iubire”

Alina Bădic
Sursa foto: RomaniaTV
Predictii astrale pentru cele 12 semne zodiacale

Astrologul Alina Bădic vorbit pe larg despre predicțiile astrale din perioada 17- 23 martie, săptămână în care au loc  configurații astrale extrem de puternice.

„Configurații astrale de mare forță săptămâna următoare. Pe undeva, trebuie să ne dăm seama cum ni se adresează universul și ce mesaje are pentru noi, într-un context în care lucrurile încep să devină foarte clare.

Saturn și Neptun în semnul credinței vorbesc pe înțelesul tuturor. Ele ne oferă explicații și ori de câte ori avem întrebări, cu siguranță, vom primi și răspunsurile potrivite, doar să ne dorim să aflăm ce se dorește de la noi.

O perioadă în care toată lumea trebuie să înțeleagă exact care este misiunea, care este profilul astral pe care îl avem, ce ni se cere”, a declarat Alina Bădic, la B1TV.

Alina Bădic, horoscop 17-23 martie. Berbec- Mesaj important

Aspecte care se aglomerează pe casa a XII-a! Vi se dă un mesaj, un marcaj de care vă puteți lega și care are o legătură foarte, foarte puternică și cu ultima existență. Oricum perioada este încărcată și de astfel de semnificații, deci s-ar putea să ni se plătească polițe și din ultimele încarnări. Ca atare, mare atenție! Nu vă tulburați, nu judecați lucrurile, pentru că nu se referă doar la păcatele sau doar la greșelile din actuala existență! Suntem foarte conectați și cu ceea ce s-a întâmplat în ultimele noastre existențe.

Taur- Nevoia de spovedanie

Aveți un sistem nervos foarte surescitat în această perioadă. Sunteți foarte agitați și este o perioadă de nervozitate consistentă. Aveți nevoie de o vacanță, aveți nevoie de foarte multă relaxare, aveți nevoie de persoane cu care să vă descărcați sufletul, să vorbiți despre problemele dumneavoastră sufletești. Pe de altă parte, aveți și o mare șansă de a vă reconecta cu puritatea voastră sufletească.

Gemeni- Agitație interioară

Foarte multă agitație interioară! Uranus și Jupiter vorbesc despre un soi de agitație interioară, despre o surescitare a sistemului nervos, despre faptul că universul ne dă tot felul de motive de agitație. Pe de altă parte, vă asociați cu persoane în care credeți și care vă pot oferi ajutorul. Aveți patru planete pe casa carierei și sunteți foarte bine orientați din punct de vedere profesional!

Alina Bădic, horoscop 17-23 martie. Rac- Selecție printre prieteni

Este o perioadă în care există foarte multă varietate relațională! Este vorba despre multe persoane care, pe undeva, au un rol în viața voastră. Astrele vorbesc despre o componentă destul de specială în ceea ce privește relația cu prietenii. Veți simți nevoia să fiți înțeleși, să înțelegeți la rândul vostru. Este o perioadă în care este bine totuși să facem o selecție, dar selecția nu trebuie să se rezume la pretențiile pe care le avem de la ceilalți.

Zodia Leu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Leu- Lecție de destin

O lecție de destin foarte puternică! Este vorba despre o descărcare tipică de karmă pe iubire – iubire nu înseamnă neapărat partenerul de viață, ci persoane la care ținem și care se confruntă cu destine destul de dure. Vă găsiți într-o ipostază în care persoane dragi vouă pot avea destine mai dure, încărcate de karmă. Trebuie să vă înarmați cu foarte multă tenacitate, cu foarte multă putere de a înțelege sugestiile universului.

Alina Bădic, horoscop 17-23 martie. Balanță- Parteneriate avantajoase

O invitație foarte clară de a intra pe destin, dar prin foarte multă muncă! Astrele vorbesc despre parteneriate destul de provocatoare, într-o variantă în care faceți un oarecare efort să vă asociați cu aceste persoane. Sunteți într-un con de creativitate foarte specială, în care fie vi se arată cu adevărat potențialul, fie apare o persoană care vă remarcă drept omul potrivit la locul potrivit.

Scorpion- Mesaje speciale

Foarte puternică și foarte intensa opoziția cu Jupiter și cu Uranus pe semn opus! Este un moment în care experimentați tot felul de relaționări care vin cu mesaje tot mai speciale. Conjuncția Soare-Neptun cu Soarele pe ultimul grad în semnul Peștilor are un mesaj special pentru voi și veți înțelege un lucru exact acolo unde nu ați înțeles în ultima perioadă – în funcție, bineînțeles, și de astrograma personală.

Săgetător- Comunicare eficientă

Este o perioadă în care vin foarte multe propuneri, iar unele dintre ele sunt imposibil de refuzat. Astrele vorbesc despre comunicare la un nivel foarte serios, la un nivel înalt, cu persoane pe care le cunoașteți care reprezintă ceva pentru dumneavoastră. Vom vedea nativi Săgetător care încep să aibă încredere în oameni în care nici măcar nu se gândeau că ar fi putut să aibă încredere.

Alina Bădic, horoscop 17-23 martie. Capricorn- Recompense binemeritate

Ați obținut o poziție foarte bună pe un piedestal acolo unde ați avut o serie de ambiții în ultima perioadă, ambiții pentru care ați muncit din greu. Poate fi vorba și despre aspecte din zona spirituală, nu neapărat profesionale. Vom vedea foarte mulți nativi Capricorn care măcar într-un domeniu pot avea pretenția să fie cu adevărat recompensați.

Vărsător- Departe de lumea dezlănțuită

Pluto și Marte în semnul vostru aduc o anumită intensitate a trăirilor, patimă, pasiune, interacțiune cu persoane care pot pe undeva să vă sfideze, sunteți ca într-un buncăr în care este foarte greu să vă perturbe cineva. Foarte mulți nativi Vărsător sau oameni cu tipar de Vărsător și-au creat o zonă în care sunt protejați de energii, de persoane, și e foarte greu să le tulburi liniștea sufletească.

Pești- Seriozitate extremă

În prezent nu aveți alt mod de abordare a vieții decât unul extrem de serios. Tot ceea ce vă înconjoară este abordat cu foarte multă seriozitate, de parcă nici nu concepeți altfel. Poate fi puțin obositor pentru cei din jur, dar pentru voi este singura cale de urmat în acest moment – și se va dovedi foarte utilă în viitor.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel