vineri, martie 13, 2026
3.6 C
București

Amenzi și închisoare pentru cei care încalcă această lege de Revelion

Începând cu finalul aceastui an, petardele şi pocnitorile nu mai sunt doar periculoase, ci şi complet interzise prin lege. Cei care le mai folosesc riscă până la 7.500 de lei amendă sau chiar cinci ani de închisoare, potrivit unei noi legi.

Pentru cine îşi doreşte un show de artificii în noaptea de Revelion, singura variantă legală este angajarea unei firme autorizate, cu pirotehnişti. Măsura vine după ani întregi de accidente grave, dar şi pentru protejarea animalelor de companie.

Noile modificări scot de tot din peisaj petardele şi pocnitorile. De revelion, singurele artificii pe care le vom putea aprinde sunt cele de brad şi, în general, doar cele care prezintă un risc foarte scăzut. Iar pe acestea le pot cumpăra şi adolescenţii care au împlinit 16 ani.

Citeste si…

Decizia vine după ani în care camerele de gardă au fost pline în perioada sărbătorilor, potrivit observatornews.ro. De altfel, primăriile din mai multe orașe – Constanța, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Suceava și Buzău – au renunţat complet la spectacolele cu artificii în noaptea de Revelion.

artificii
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

De ce este important să protejam animalele de companie în noaptea dintre ani?

Unul dintre principalele argumente pentru interzicerea articolelor pirotehnice este suferinţa provocată anual animalelor. Zgomotul puternic cauzat de artificii şi petarde provoacă stres sever, atacuri de panică și chiar afecțiuni cardiace, care pot duce inclusiv la decesul animalelor de companie. Totodată, în noaptea de Revelion, creşte şi numărul de câini pierduţi, care fug speriaţi de acasă, din cauza gălăgiei.

Citeste si…

„Este foarte important, câini când se sperie să îi apropii de tine, să îi ţii tot mai aproape de tine. Îi şi simţi şi ei te simt pe tine că eşti liniştit. La fel şi cu pisicile, dar atenţie, pisica nu o ţii în braţe, te poate zgâria când se sperie”, Adrian Bîlbă, medic veterinar.

Clasificarea articolelor pirotehnice

Articolele pirotehnice sunt clasificate de către producători în funcție de destinația lor și nivelul de risc:

  • Categoria F1: articole de divertisment cu risc foarte scăzut și nivel de zgomot neglijabil, permise pentru utilizare de către persoanele peste 16 ani.
  • Categoriile F2, F3, F4: articole pentru divertisment cu risc mediu și ridicat, utilizate în spectacole pirotehnice organizate și autorizate.
  • Categoriile T1, T2, P1, P2: materiale cu utilizări speciale și risc ridicat, pentru care manipularea fără drept este strict interzisă.

Autoritățile locale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Poliția vor avea un rol activ în verificarea respectării noilor reguli. Controlul vânzării și utilizării articolelor pirotehnice se va face în special în perioadele cu risc ridicat, cum sunt sărbătorile de iarnă sau alte evenimente publice.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 13 martie 2026. Unele zodii primesc vești neașteptate

Ziua de 13 martie 2026 vine cu influențe astrale care pot...

Tratamentul care face insulină inutilă. Descoperirea care poate revoluționa diabetul de tip 1

Un tratament experimental cu celule stem ar putea vindeca...

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Suplimentul care poate reduce cu 43% riscul de infarct și AVC

Un supliment alimentar utilizat frecvent ar putea reduce semnificativ...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și