miercuri, martie 11, 2026
2.5 C
București

Ancheta la un spital din România. 25 de paciente, ţinute în magazie

Anchetă după un caz grav. 25 de paciente ale Spitalului de Psihiatrie din Jebel, care sunt ţinute în condiţii grele, într-o magazie, fără duşuri şi apă curentă.

Prefectul judeţului, Cornelia-Elena Micicoi, a făcut verificări și a explicat motivul. A spus că se fac lucrări de renovare, motiv pentru care o parte dintre pacienţi au fost relocaţi într-un spaţiu autorizat temporar, iar la momentul vizitei nu mai era nicio persoană cazată în acel spaţiu. Totodată, unitatea medicală face o anchetă internă, citează observatornews.ro.

Citeste si…

Pacientele s-au spălat la lighean

Imaginile au fost publicate de organizaţia „Ceva de spus”, care a arătat că, vineri, a găsit 25 de paciente de la Spitalul de Psihiatrie Jebel cazate într-un spaţiu impropriu, identificat în planul spitalului drept magazie şi numit de conducere „uscătorie”. Potrivit ONG-ului, condițiile nu corespundeau celor avizate de Direcția de Sănătate Publică.

DSP a avizat acest loc pentru a caza

spital
Foto: freepik

„Aparent, DSP a avizat acest loc pentru a caza sute de pacienţi în serii de câte 25. Totuşi, condiţiile observate acolo nu corespundeau deloc celor avizate. Pe scurt – o pacientă în vârstă era conectată la un aparat de oxigen, pe hol, printre dulapuri; erau două dormitoare cu 9, respectiv 15 paciente în paturi lipite si lipsite de intimidate. De o săptămână alimentarea cu apă era întreruptă, WCul din clădire este greu de descris, toalete nefuncţionale în curte în cele două containere, accesul la duşuri şi WC-uri din curte la temperaturi de -15°C este uşor de imaginat cum se desfăşoară. Pacientele s-au spălat timp de două săptămâni la lighean sau cu şerveţele umede. Nu au ştiut unde vor fi mutate. Consimţământul informat a lipsit, desigur”, au afirmat reprezentanţii organizaţiei.

Organizaţia „Ceva de Spus” a sesizat Ministerul Sănătăţii pentru verificarea condiţiilor de viaţă şi tratament.

Pacientă conectată la un aparat de oxigen, pe hol, printre dulapuri

În urma sesizărilor, prefectul județului Timiș, Cornelia-Elena Micicoi, s-a deplasat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, împreună cu reprezentanți ai DSP Timiș. Prefectura a transmis că, în unul dintre pavilioanele spitalului, se desfășoară lucrări de reamenajare, motiv pentru care o parte dintre pacienți au fost relocați temporar într-un alt pavilion, care deținea autorizație sanitară temporară de funcționare.

Citeste si…

„În urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor privind condiţiile în care ar fi fost ţinute 25 de paciente ale unui spital de psihiatrie din judeţul Timiş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Jebel s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis, marţi, IPJ Timiş.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și