Sari la conținut

ANM a emis prognoza METEO pentru minivacanța de Sfânta Maria

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Mulţi români se vor bucura de o nouă zi liberă de la stat şi vor să afle cum va fi vremea în minivacanță prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Maria Mică.

În 2025, sărbătoarea pică în zi de vineri și probabil mulți dintre cei care lucrează la stat, dar şi în privat vor avea parte de trei zile libere. Astfel, în minivacanța de Sfânta Maria mulți români vor alege să meargă la mare sau la munte.

Elena Mateescu, șefa Administrației Naționale de Meteorologie, anunţă că ziua de joi este marcată de o atenționare cod galben, vizând temperaturi ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat.

Vor fi temperaturi care vor ajunge până la 33 – 36 de grade Celsius, indicele de temperatură umezeală va putea depăși pragul critic de 80 de unități și nu în ultimul rând, temperaturile resimțite se pot apropia de 38 – 39 de grade, în condițiile în care maximele vor fi între 33 și 37 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în vestul și sud-vestul țării.

Până la finalul săptămânii vom vorbi de caniculă și disconfort termic ridicat tot în aceleași zone în care azi și mâine, așa cum menționam, va fi în vigoare o atenționare meteorologică de cod galben ce vizează temperaturile deosebit de ridicate și vremea deosebit de caldă, chiar caniculară în vestul și sud-vestul țării“, a declarat Elena Mateescu la România TV.

Totuşi, specialiştii de la ANM vin şi cu vești bune. În cea mai mare parte a țării, temperaturile vor depăși 30 de grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor scădea puțin sub 20 de grade.

În București, în minivacanța de Sfânta Maria, va fi soare, iar vântul va adia ușor. Temperaturile maxime vor fi de 34 de grade Celsius pe timpul zilei, în timp ce noaptea, temperatura coboară la 19 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfânta Maria în țară

În Dobrogea și în Bărăgan, temperatura maximă va atinge 33 de grade Celsius.

Tulcea 32 grade

Călărași 33 grade

Slobozia 33 grade

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, temperatura maximă va atinge 34 de grade Celsius.

Focșani 32 grade

Buzău 32 grade

Galați 34 grade

Brăila 34 grade

În nordul Moldovei și în Bucovina, cerul va fi senin, dar vântul va sufla cu putere în zilele de 15, 16 și 17 august.

Suceava 26 grade

Piatra Neamț 27 grade

Iași 29 grade

Bacău 29 grade

canicula
Sursă foto: Codlea Info

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, atmosfera e însorită, iar vântul suflă slab.

Baia Mare 34 grade

Zalău 36 grade

Cluj Napoca 33 grade

Bistrița 31 grade

Locuitorii din vestul țării vor avea parte de caniculă de Sfânta Maria.

Oradea 36 grade

Arad 36 grade

Timișoara 36 grade

Deva 32 grade

În Transilvania, temperaturile se mențin ridicate, dar nu sunt excluse ploile.

Târgu Mureș 32 grade

Miercurea Ciuc 26 grade

Sibiu 32 grade

Brașov 29 grade

În Oltenia, temperaturile vor ajunge până la 34 de grade Celsius, însă vântul poate avea intensificări.

Târgu Jiu 31 grade

Drobeta Turnu Severin 32 grade

Râmnicu Vâlcea 32 grade

Craiova 34 grade

În sudul țării, ca și în Oltenia, valorile din termometre urcă până la 34 de grade, dar vântul își va face simțită prezența.

Pitești 32 grade

Ploiești 32 grade

Alexandria 34 grade

Giurgiu 33 de grade

Cum va fi vremea de Sfânta Maria la mare

Și pe litoralul românesc vremea va fi călduroasă, maximele ajungând la 30 de grade Celsius. Apa va atinge o temperatură de 25 de grade.

Mamaia 29 grade

Eforie Nord 28 grade

Costinești 28 grade

Neptun 30 grade

Vama Veche 30 grade

Cum va fi vremea în minivacanța de Sfânta Maria la munte

La munte, temperaturile nu vor depăși 28 de grade și sunt posibile precipitații slabe.

Semenic 27 grade

Stâna de Vale 28 grade

Păltiniș 24 grade

Predeal 26 grade

Ceahlău 24 de grade.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel