Din cuprinsul articolului
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza meteo valabilă în intervalul 28 aprilie – 26 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai călduroasă decât de obicei, cu temperaturi în ușoară creștere și precipitații mai puține decât media sezonieră.
Astfel, după câteva zile de temperaturi de vară, vremea se va răci din nou. Elena Mateescu, directorul ANM a declarat că instabilitatea atmosferică se va accentua în următoarele zile.
Vom actualiza atenționarea meteorologică, întrucât vremea va fi instabilă mai ales în vestul, sud-vestul și centrul țării. De asemenea, în continuare, în zonele montane și submontane, este posibil să se înregistreze cantități de apă de 15–25 de litri pe metru pătrat.
Având în vedere regimul termic ridicat — cu temperaturi între 18 și 26 de grade local, în timpul averselor, pot apărea și intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, sau izolat căderi de grindină.
Dacă anul trecut, în iarna 2023–2024, discutam despre o primăvară în mijlocul iernii, anul acesta, în plină primăvară, vorbim despre iarna din primăvară. Este un semn clar că schimbările climatice sunt o realitate. Fenomenele extreme, trecerile bruște și amplitudinile termice foarte mari devin deja un tipar de vreme tot mai obișnuit”, a mai spus Elena Mateescu.
Ninsori de 1 mai!
Conform prognozei publicate de AccuWeather, în unele stațiuni situate la altitudini mari, cum ar fi Predeal, sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare chiar în prima zi a lunii mai.
Deși astfel de fenomene nu sunt nemaivăzute în zonele montane ale României, ninsoarea de 1 Mai rămâne un eveniment meteorologic surprinzător. Turiștii care intenționează să petreacă această zi în stațiuni precum Predeal, Sinaia, Bușteni sau Rânca sunt sfătuiți să includă în bagaj haine groase și să se pregătească pentru o atmosferă mai degrabă hibernală decât primăvăratică.
Vremea în săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de sud-est a țării, dar și ușor mai ridicate în vest și nord-vest. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Vremea în săptămâna 05.05.2025 – 12.05.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de vest și de sud-vest a teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, estice și local în cele vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Vremea în săptămâna 12.05.2025 – 19.05.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Vremea în săptămâna 19.05.2025 – 26.05.2025
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale această perioadă în majoritatea regiunilor.