sâmbătă, martie 7, 2026
7.1 C
București

ANM a emis prognoza METEO extinsă. Când scăpăm de valul de frig care a lovit România?

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Deocamdată vremea se va menţine deosebit de rece în zilele următoare, dar de sâmbătă se încălzește.

Astfel, regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (7 – 20 aprilie) va fi oscilant, cu o vreme rece în prima parte și cu o încălzire accentuată din 12 aprilie și în perioada sărbătorilor pascale, valorile termice maxime urmând să ajungă la 21 – 22 de grade, în unele zone, arată estimările publicate, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres.

Citeste si…

Banat

Până în 11 aprilie vremea va fi deosebit de rece pentru acestă perioadă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în creștere ușoară, de la 6 grade în prima zi până spre 10…12 grade, iar în timpul nopților valorile termice vor fi cuprinse în general între -4 și 0 grade.

După acest interval, vremea se va încălzi treptat, astfel în perioada 13…20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 20…22 de grade, iar minimele, tot mai ridicate, vor atinge valori de 8…10 grade.

Vor fi intervale cu precipitații, în prima săptămână pe arii restrânse și de scurtă durată îndeosebi în timpul după-amiezelor, iar după 15 aprilie prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a acestora în creștere.

Citeste si…

Crișana

Până în 11 aprilie vremea va fi deosebit de rece pentru acestă perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime în creștere ușoară, de la 5 grade în prima zi până spre 8…10 grade, iar în timpul nopților valorile termice vor fi preponderent negative și se vor situa în general între -4 și 0 grade.

După acest interval, vremea se va încălzi treptat, astfel în perioada 13…20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 19…22 de grade, iar minimele vor atinge valori de 8…9 grade.

În prima săptămână vor fi intervale cu precipitații în special în timpul după-amiezelor, dar pe arii restrânse și slabe cantitativ. După 15 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Citeste si…

Transilvania

Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 4…6 grade și minime negative, cuprinse între -6 și -2 grade, dar cu valori mai scăzute în estul regiunii.

Încălzirea vremii se va resimți începând din 12 aprilie, astfel încât pentru perioada 14 – 20 aprilie sunt estimate temperaturi maxime de 18…20 de grade și minime de 3…6 grade.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Citeste si…

Maramureș

Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 5…8 grade și minime negative cuprinse între -5 și 0 grade, cu cele mai scăzute valori în primele nopți.

Încălzirea vremii se va resimți spre finalul săptămânii, astfel încât media temperaturilor maxime va urca la 18…20 de grade, iar a celor minime va atinge valori de 6…8 grade după data de 15 aprilie.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Moldova

Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 5…8 grade și minime ce se vor menține negative în toată regiunea, cu o medie a acestora de -4…-1 grad.

Începând cu data de 12 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel se va ajunge la temperaturi maxime în general de 18…20 de grade și minime, care vor atinge o medie de 6…7 grade după data de 15 aprilie.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, cu o probabilitate în creștere spre finalul intervalului de anticipație.

incalzirea vremii
Sursă foto: Impact

Dobrogea

Și în Dobrogea până în 11 aprilie vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor, în creștere ușoară, de la 8 grade în primele 3 zile, până spre 10…11 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 0 grade.

Începând de sâmbătă (12 aprilie) vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime de 14…15 grade, iar după 16 aprilie valori de 18 grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 4…5 grade, iar după data de 16 aprilie de 7…8 grade.

Până în 13 aprilie vor fi intervale cu precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, însă prezenta estimare indică o probabilitate redusă.

Temperaturile trec de 20 de grade

Muntenia

Până în 11 aprilie, chiar dacă vor fi mici variații în evoluția regimului diurn al temperaturilor, vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor ce va oscila între 8 și 11 grade și cu minime negative în aproape toată regiunea, ce vor avea o medie de -2…0 grade.

Încălzirea vremii va debuta începând cu ziua de sâmbătă (12 aprilie) când sunt estimate temperaturi maxime de 15 grade, iar după 16 aprilie, media acestora va urca la 20…21 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 3…5 grade (în perioada 12 – 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie de 7…8 grade.

Vor fi intervale cu precipitații până în 11 aprilie, dar pe arii restrânse și de scurtă durată îndeosebi în timpul după-amiezelor. Prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor și după data de 15 aprilie.

Oltenia

Deși temperaturile maxime vor crește ușor și treptat de la o zi la alta, de la o medie de 8 grade în prima zi până la 13 grade în 11 aprilie, nopțile vor fi deosebit de reci, cu minime în general de -2…0 grade. Vremea se va încălzi treptat spre finalul săptămânii, astfel se va atinge o medie a temperaturilor maxime de 18…20 de grade și posibil mai ridicată spre 22 de grade în intervalul 16 – 18 aprilie. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 3…6 grade (în perioada 12 – 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie de 8…9 grade.

În prima săptămână, doar izolat și trecător în timpul după-amiezelor vor fi precipitații slabe. Prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor după data de 15 aprilie.

La munte

Până în 11 aprilie, temperaturile vor fi cu mult mai scăzute față de normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între -4 și -2 grade și nopți geroase în care se vor atinge minime în general de -10 și -8 grade. Încălzirea vremii va debuta începând cu ziua de sâmbătă (12 aprilie) când sunt estimate temperaturi maxime de 3…4 grade, iar după data de 15 aprilie media acestora va urca la 10…12 de grade și tot după această dată și minimele vor deveni pozitive, cu o medie de 3…4 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

ANM, în alertă! Fenomen meteo periculos deasupra României: „ploaie cu sânge”!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) sunt...

Ce se întâmplă cu ajutorul primit de milioane de români pentru plata facturilor? Decizie de ultimă oră a Guvernului!

Guvernul a anunțat că sprijinul financiar acordat consumatorilor vulnerabili pentru...

HOROSCOP Urania pentru săptămâna 7 – 13 martie 2026. ZODIILE eliberate de influența energiilor negative

În săptămâna 7-13 martie 2026, principalul eveniment astrologic se...

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

ANM a emis prognoza până la Paște. Ce urmează să se întâmple cu vremea în România

Primăvara începe cu vești bune din partea meteorologilor. Administrația...

Vremea o ia razna în martie. Ce urmează după zilele reci. Prognoză meteo pe 4 săptămâni

Luna martie debutează cu temperaturi mai scăzute decât normalul...

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul țării

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul...

Un nou val de frig va lovi întreaga țară. Zapada și viscolul vor paraliza traficul

Iarna continuă cu o forță neașteptată. Administrația Națională de...

Citește și