Sari la conținut

Anul pandemiei: record al profitabilității pentru industria farmaceutică. Descoperă topul celor mai bine cotate farmacii din piață!

București, 19iulie 2021 – Cifra de afaceri a producătorilor, distribuitorilor și farmaciilor din România a crescut cu 2,6% comparativ cu anul 2019 și cu peste 100% față de nivelul cifrei de afaceri înregistrată în anul 2010, ajungând astfel la 66,6 miliarde de lei în anul 2020, conform informațiilor disponibile la data întocmirii analizei* de la Ministerul Finanțelor Publice.

Mai mult, specialiștii KeysFin estimează că industria farma va continua să crească și în acest an spre pragul de 70 miliarde de lei, în contextul presiunilor inflaționiste de la nivelul economiei, precum și al ridicării măsurilor de restricție împotriva COVID-19, care au afectat temporar producția de medicamente în anul 2020.

„Analiza KeysFin privind evoluția pieței farma în 2020 arată că industria farmaceutică locală a ajuns la un maxim istoric. Paradoxal, lupta împotriva COVID-19 a contribuit la sănătatea economiei, datorită aportului la bugetul de stat, dar și a ecosistemului susținut de aceste companii. Acest sector are în continuare potențial de dezvoltare, în contextul în care pandemia nu a trecut, iar românii au înțeles că este nevoie și de prevenție, nu doar de tratament. Estimăm pentru anul 2021 o creștere a subcategoriei de suplimente, cu menținerea acestei tendințe și în viitorul apropiat”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

ANUL PANDEMIEI, RECORD AL PROFITABILITĂȚII

În anul 2020, rezultatul net al companiilor farma (Profit net minus Pierdere netă) a crescut cu aproape 19% față de anul precedent și cu peste 346% față de nivelul anului 2010, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel din istorie, respectiv 3,2 miliarde de lei.

La polul opus, însă, analiștii KeysFin punctează o evoluție îngrijorătoare a plăților restante în anul 2020, unde s-a înregistrat o dublare (un avans de aproape 100%), ajungând la 2,6 miliarde de lei. Astfel, aproape 50% dintre acestea au fost facturi restante ale companiilor farma către furnizori.

TOPUL COMPANIILOR FARMA LOCALE

Producția locală de farmaceutice (cod CAEN 2110: fabricarea produselor farmaceutice de bază și cod CAEN 2120: fabricarea preparatelor farmaceutice) este condusă în continuare de compania TERAPIA S.A., care, în anul 2020, a înregistrat afaceri de 791 milioane de lei și un rezultat net de aproape 192 milioane de lei, urmată de companiile ZENITIVA S.A. (cu afaceri de 558 milioane de lei și un rezultat net de aproximativ 66 milioane de lei) și SANDOZ S.R.L. (cu afaceri de 427 milioane de lei și un rezultat net de peste 10 milioane de lei).

În continuare, clasamentul este completat de ANTIBIOTICE S.A., singura companie din top 5 care a înregistrat o scădere anuală, respectiv de -12,7% (cu afaceri de 341 milioane de lei și un rezultat net de 26 milioane de lei) și companiaBIOFARM S.A., care a înregistrat cel mai mare avans anual din top 5 (+10,8%), înregistrând astfel afaceri de 216 milioane de lei și un rezultat net de 54 milioane de lei.

În ceea ce privește distribuitorii locali de medicamente (cod CAEN 4646: Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice), liderul anului 2020 a fost compania FILDAS TRADING S.R.L. (cu o cifră de afaceri de 4,3 miliarde de lei, respectiv o creștere anuală de 1%), urmată de compania MEDIPLUS EXIM S.R.L. (cu o cifră de afaceri de 4 miliarde de lei și cel mai mic avans anual din top 5, respectiv +0,2%).

În continuare, topul este completat de companiile HEALTHCARE ROMÂNIA S.R.L. (cu afaceri de 3,8 miliarde de lei), FARMEXIM S.A. (cu afaceri de 2,5 miliarde de lei) și SANOFI ROMÂNIA S.R.L. (care a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei și cel mai mare avans anual din top 5, respectiv +19%).

În clasamentul lanțurilor de farmacii (cod CAEN 4773: Comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate), conform cifrei de afaceri înregistrate în anul 2020, pe primul loc se află compania SENSIBLU S.R.L., cu afaceri de aproximativ 2 miliarde de lei și un avans de 6% față de anul precedent, urmată de DONA (S.I.E.P.C.O.F.A.R. S.A.), cu afaceri de aproximativ 1 miliard de lei și cea mai mare scădere anuală din top 5 (-2,9%) și HELP NET FARMA S.A., cu afaceri de 979 milioane de lei și o creștere anuală de 21,6%. Următoarele clasate sunt FARMACIA TEI S.R.L., cu 448 milioane de lei (cel mai mare avans anual din top 5, de 26,8%) și CATENA HYGEIA S.R.L., cu 704 milioane de lei și o scădere anuală de -2,6% din total.

Cu toate acestea, dacă se iau în considerare datele la nivel de grup, CATENA, prin cele peste 100 de entități separate, rămâne lider de piață.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, la nivelul anului 2020 erau disponibile datele financiare a 161 de producători de medicamente și preparate farmaceutice și peste 5.800 de comercianți cu ridicata și amănuntul ale acestor categorii de produse.

ROMÂNIA, IMPORTATOR NET DE MEDICAMENTE

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), valoarea comerțului internațional de medicamente în anul 2020(Exporturi plus Importuri) a crescut cu 6% față de anul 2019 și cu 59% față de nivelul anului 2010, ajungând la 3,8 miliarde de euro.

De asemenea, în anul 2020, deficitul comercial de medicamente (Grupele 3003, 3004 și 3005 din Nomenclatorul Combinat) a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, depășind astfel pentru prima dată pragul de 2 miliarde de euro, cu 6,2% mai mult comparativ cu anul 2019 și cu 68% mai mult față de nivelul anului 2010.

 

Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 2110 – Fabricarea produselor farmaceutice de bază, 2120 – Fabricarea preparatelor farmaceutice (PRODUCȚIE), 4646 – Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice (DISTRIBUȚIE) și 4773 – Comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate (FARMACII).

Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase la sfârșitul lunii iunie 2021.

 

*2020p=date preliminare care pot suferi modificări până la sfârșitul anului.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel